Lenny Kravitz va juca alături de Jennifer Lopez în filmul „Shotgun Wedding”

Lenny Kravitz s-a alăturat distribuţiei filmului „Shotgun Wedding”, unde va juca rolul fostului iubit al personajului interpretat de Jennifer Lopez, relatează Deadline şi contactmusic.com.

Muzicianul şi actorul în vârstă de 56 de ani va juca alături de Jennifer Lopez şi Josh Duhamel – care a preluat rolul principal după recenta retragere a lui Armie Hammer – în viitoarea comedie de acţiune a studiourilor de film Lionsgate.

D’Arcy Carden, Selena Tan, Desmin Borges şi Alex Mallari au semnat deja pentru acest proiect cinematografic regizat de Jason Moore.

Mark Hammer şi Liz Meriwether au scris scenariul, centrat pe povestea unui cuplu – Grace (Lopez) şi Tom (Duhamel) – care îşi adună familiile dragi, dar foarte încăpăţânate, pentru a porni spre o destinaţie extravagantă de nuntă exact în momentul în care începe să dea înapoi. Ca şi cum acest lucru nu era suficient de stresant, cu toţii ajung în ipostaza ca vieţile să le fie puse în pericol când întregul grup este luat ostatic.

Jennifer Lopez se numără printre producătorii filmului, împreună cu partenerii săi de la Nuyorican Productions, Elaine Goldsmith-Thomas şi Benny Medina, alături de Todd Lieberman şi David Hoberman de la Mandeville Films. Producţia va începe luna aceasta, însă nu se cunoaşte deocamdată data lansării.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: