C-aşa-i…

C-aşa-i în politică: unii cu dreapta, alţii cu stânga, alţii pe centru, alţii pe de lături… Iar cum în politică (iată un exemplu la îndemână), unii cică au sărbătorit Valentine’s Day, alţii se pregătesc pentru Dragobete (24 februarie), ţinând straşnic să spună cât de românească e această sărbătoare (prin comparaţie cu ailaltă, desigur). Şi ignorând că de n-ar fi fost importul de Valentine’s Day de după 1990, precis că nici ziua lui Dragobete n-ar fi redevenit populară. Sărbătoare veche de primăvară, cu dată incertă/mişcătoare, la rândul ei importată foarte demult de la slavii sud-dunăreni, despre care nişte etnografi precum S. Fl. Gorovei şi A. Gorovei, la vremea lor, deja vorbeau la trecut… În ce mă priveşte, mi-am amintit zilele astea că în anii 1992-1994 am participat, pe rând, la cercetări în zonele etnofolclorice Bălţi (raionul din R. Moldova), Broşteni şi Solca – Arbore, cu prilejul cărora am aflat că bătrânii locurilor n-aveau habar de vreun Dragobete, precum nici nu pronunţau cuvântul „ie” (vorbind, ca moldoveni ce se aflau, despre cămăşi). Însă informaţii ca acestea categoric că n-au vreo valoare în faţa iureşului larg mediatic (fie el comercial, fie el „patriotic”) de reciclare, reinstaurare şi reimplicare. Azi, până şi specialişti (sau doar în calitate de angajaţi la stat/ privat, fiindcă e vorba de simbria lor/ afacerea lor) vorbesc cu patos despre un Dragobete, altfel foarte străin de cel poate avut în vedere de români în urmă cu un secol şi juma’. Rezemat pe expoziţii de elemente vestimentare aparent similare cu cele pictate de Grigorescu şi Aman, cadouri, restaurante ş.c.l. Unii îl ţin pe Dragobete exact cum îl ţin şi pe Valentin, c-aşa-i…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: