Valeriu Gheorghiţă anunţă echipe mobile de vaccinare pentru personalul din învăţământ

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19, anunţă că personalul din învăţământ va fi vaccinat cu ajutorul echipelor mobile. Procedura va fi făcută la Casa Corpului Didactic şi în centrele de vaccinare din universităţi. Acesta susţine că nu a fost luată decizia finală privind vaccinarea cadrelor didactice.

În acest caz ar putea fi folosite echipe mobile care vor vaccina cadrele didactice la sediile judeţene ale Casei Corpului Didactic şi în centrele de vaccinare din universităţi. „Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Scenariul nu este definitivat, probabil locaţia în care se va face vaccinarea va fi în casa corpului didactic din fiecare judeţ, unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar şi, respectiv, în centrele de vaccinare organizate în cadrul universităților, în spaţiile universităţilor. La sfârşitul acestei săptămâni vom lua decizia în baza informaţiilor primite de la Ministerul Educaţiei”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Datele despre imunitatea după vaccinare arată cât se poate de bine

Autorităţile estimează că răspunsul imun după toate cele trei vaccinuri existente se păstrează cel puţin un an, spune medicul Valeriu Gheorghiţă. El a fost întrebat despre ultimele date legate de imunitatea oferită de către fiecare dintre cele trei vaccinuri disponibile.

„Avem date disponibile la opt luni care arată cât se poate de bine. Răspunsul imun se păstrează, ceea ce înseamnă că anticipăm o durată de cel puţin un an a acestui tip de răspuns imun. După cum ştim, studiile care evaluează durata răspunsului imun se întind pe o perioadă de 24 de luni, ceea ce înseamnă doi ani. Această perioadă nu a fost aleasă întâmplător, pentru că se anticipează chiar o durată a răspunsului imun care depăşeşte această perioadă, dar avem nevoie de mai mult timp pentru a culege date şi pentru a veni cu dovezi”, a răspuns Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă se referă la toate cele trei tipuri de vaccin, medicul a spus că datele sunt similare.

Recomandăm reducerea la minimum a consumului de alcool

Medicul Valeriu Gheorghiţă le recomandă cetăţenilor să nu consume alcool în preajma vaccinării. Alcoolul nu influenţează în mod direct efectul vaccinului, însă scade imunitatea celui care l-a consumat, a precizat Gheorghiţă.

„Categoric descurajam şi recomandăm reducerea la minimum a consumului de alcool. De aceea persoanele care au această obişnuinţă… trebuie să înţelegem că prin consum de lungă durată vom înregistra o scădere a răspunsului imun, deci este un motiv de imunodepresie, de diminuare a răspunsului imun post vaccinare. În condiţiile în care în ziua vaccinării sau după există o expunere la cantităţi variabile de alcool, nu există un impact direct asupra eficacităţii vaccinului sau asupra profilului de siguranţă, altul decât cel legat strict de consumul de alcool. Nu există date care să arate un profil de siguranţă nefavorabil, dar evident că nu recomandăm consumul de alcool în niciun context”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Pragul de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi crescut şi peste 55 de ani

Pragul de vârstă pentru administrarea vaccinului AstraZeneca ar putea fi crescut până la 65 de ani sau chiar peste, spune medicul Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat care sunt intenţiile specialiştilor în privinţa vaccinului AstraZeneca, în contextul în care România foloseşte acest vaccin la categoria de vârstă 18 – 55 de ani, Valeriu Gheorghiţă a spus că datele ştiinţifice vor fi reevaluate cu siguranţă.

„Vă reamintesc că în luna februarie există date noi referitoare la eficacitatea vaccinului produs de compania AstraZeneca, date care sunt în momentul de faţă în curs de publicare într-un jurnal de prestigiu. Acestea vor fi trimise şi către Agenţia Europeană a Medicamentului. În momentul în care aceste date vor fi acceptate şi România probabil că va creşte acest prag al vârstei la 65 de ani sau chiar peste, dacă datele disponibile vor fi în conformitate cu rata de eficacitate care să ne permită aceste decizii”, a afirmat el.

Acesta a dat asigurări că este un aspect la care autorităţile se uită „cu foarte mare seriozitate”.

Numărul cazurilor noi de Covid-19 în centrele medico-sociale a scăzut cu 65% după vaccinare

Numărul cazurilor noi de Covid-19 în centrele medico-sociale a scăzut cu 65%, după vaccinare, a anunţat dr. Valeriu Gheorghiţă. În urma analizei datelor de eficienţă a vaccinării împotriva Covid-19, în etapa 1, adresată lucrătorilor din sistemul medical şi social, din cele circa 250.000 de persoane eligibile au fost vaccinate, până la data de 14 februarie 2021, 89,96% cu două doze, respectiv 98,94% cu o singură doză.

„Practic s-a înregistrat o reducere a mediei cazurilor noi săptămânale de la aproximativ 500 de cazuri la sub 50 de cazuri săptămânal”, a spus Gheorghiţă despre situaţia persoanelor care au intrat în etapa 1, respectiv medici şi personal medical.

De asemenea, s-a observat că numărul cazurilor noi de Covid-19 în unităţile medico-sociale a scăzut cu 65%, după vaccinare.

Peste 3.500 de români au făcut Covid după ce s-au vaccinat

Peste 3.500 de români care au făcut cel puţin prima doză de vaccin au făcut Covid-19: „Există circa 3.500-3.600 de persoane care au dezvoltat infecţia cu Sars-CoV-2 după prima doză, este de altfel principalul motiv pentru care aceste persoane nu s-au prezentat la doza de rapel, aşa cum erau programate în platformă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a spus că numărul celor care au dezvoltat infecţia după rapel este „foarte mic”.

În opinia coordonatorului campaniei de vaccinare anti-Covid, numărul de persoane infectate după vaccinare reprezintă un procent mic, având în vedere că aproape 700 de mii de persoane au fost deja imunizate.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: