În 2020

Legumicultorii suceveni cultivatori de roşii s-au ales cu un sprijin total de 16.000 de lei

> Anul trecut şi-au pierdut calitatea de beneficiari 14 fermieri care au accesat schema de minimis încă din 2017, alţi 22 continuând programul

 Mai mulţi fermieri din judeţ au încheiat schema privind ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului „tomate cultivate în spaţii protejate”, se arată în raportul privind activitatea desfăşurată de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Suceava în anul 2020. Conform datelor DAJ, în cauză sunt 14 legumicultori care au accesat programul încă din 2017, alţi 22 rămânând în evidenţele instituţiei agricole, mai exact acei fermieri care au „aplicat” ulterior pentru sprijinul financiar acordat din bugetul statului. Astfel, în baza HG nr. 248 din 2020, anul trecut, către legumicultorii din judeţul Suceava s-au făcut deconturi de 15.983 de lei, cu menţiunea că situaţia cu privire la valorificarea tomatelor înaintată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este cea de la nivelul sfârşitului ultimei decade a lunii decembrie.

Beneficiarii ajutorului de minimis pentru cultivarea roşiilor în spaţii protejate sunt producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate (întreprinderi individuale şi întreprinderi individuale); producătorii agricoli persoane juridice. Legumicultorii trebuie să cultive tomatele în spaţii protejate, respectiv în solarii sau sere, pe o suprafaţă de cel puţin 1.000 mp. Până în 2020, producţia obţinută nu putea fi mai mică de 2 kg/mp de tomate, iar cantitatea valorificată, de minim 2.000 kg, trebuia dovedită cu documente justificative. Pentru fiecare 1.000 mp se acorda un sprijin financiar care reprezenta echivalentul în lei a 3.000 de euro pe an. Începând din martie 2020, prin hotărâre a Guvernului au fost aduse modificări actului normativ iniţial care consacra ajutorul în bani. Astfel, pe lângă cele precizate, de această dată legumicultorii trebuie să obţină o producţie de minim 3 kg/mp, introdus fiind registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: