In memoriam Olga Vlăişan

Ziua de 6 februarie a.c. a fost una de dureroasă despărţire…

Era, în adevăr, sfârşitul unei vieţi ce fusese o deplină fericire şi bucurie pentru familie, pentru semeni. Pe 6 februarie s-a împlinit un an de când cumnata mea, Olga Vlăişan, şi-a luat rămas-bun de la fiecare colţişor iubit, iar de la lucruri şi fiinţe un adio pe veci, pentru că întoarcerea n-avea să mai fie niciodată!…

Cât de minunată e puterea amintirii! Olga pomenea mereu şi mereu despre ea, amintirea copilăriei fericite trăite într-o „acum” altă ţară, la prima casă după graniţa din România şi Ucraina. Căci despre nicio viaţă nu se poate vorbi fără a pomeni despre copilărie, tinereţe care sunt marile făuritoare de caractere. Copilăria a trăit-o în îndestulare, a primit o educaţie aleasă – la doar 13 ani cunoştea şase limbi –, fără griji, într-o atmosferă calmă şi echilibrată din familia în care a învăţat ce înseamnă respectul pentru celălalt. În modelarea caracterelor copiilor, părinţii au ştiut să fie un exemplu viu şi puternic. La ei, Olga nu a surprins niciodată vreun moment de descumpănire sau de pierderea stăpânirii de sine.

În cel de-al Doilea Război Mondial, şi după, a avut parte de lovituri şi aspre realităţi ale vieţii greu de descris. Dar ea a reînviat imagini demult uitate: locuri, chipuri omeneşti, cuvinte rostite, gânduri spuse, vise, frumuseţi, încântare – vraja amintirilor. Dar şi mâhnirea ei, şi dorul de tot ce-a trecut… s-a dus pentru totdeauna şi nu se va mai întoarce! Şi, totuşi, era vie în inima ei, de neuitat comoara cu care trăia în toate zilele vieţii ei.

Îmi povestea, adesea cu lacrimi, cu atâtea amănunte încât, când am păşit pentru prima dată pe pământul ei şi în fosta casă de „după sârmă” deja le ştiam din descrierile sale şi ale fratelui său, Emil, încât de emoţie, m-au podidit lacrimile şi nu mă puteam opri din plâns.

Ne-am simţit bine în compania ei. Ne vizita zilnic, mai ales când făcea naveta la Nisipitu în calitate de contabil-şef, lucrând la fabrica de prelucrare a lemnului. De la tren venea direct la noi să ne vadă, dar mai ales pe nepot, comoara ei.

Avea o voce blândă, purtări blajine. Era toată numai bunătate, dragoste pentru semeni. Purtările ei blânde te fermecau, ţi se părea că ţi-ar lua partea şi te-ar sprijini în orice primejdie şi nevoie.

După refugiul în România, viaţa întregii familii s-a schimbat. Cu mari greutăţi întâmpinate, copiii au terminat studiile, au ocupat funcţii mai mari sau mai mici, au format familii, au cumpărat case. Este demn de recunoscut că simţul datoriei era adânc înnăscut în fiinţa lor şi mai puternic decât orice, iar acest simţământ a dăinuit eroic în ei de-a lungul unei vieţi pline de greutăţi.

Imediat după refugiu i-a murit mama, apoi fratele, la doar 26 de ani, în floarea vârstei, din cauza neglijenţei şi nepriceperii doctorului care l-a diagnosticat cu „hemoragie cerebrală”. Doctorul nu a chemat salvarea, ci a trimis bolnavul cu trenul. La puţin timp după pierderea băiatului-minune, a părăsit această lume şi tatăl ei.

E ciudat lucru cum primeşte sufletul omenesc schimbările şi prefacerile impuse de viaţă. Iubea cartea, citea foarte mult, compunea poezii. La pensionarea soţului meu a recitat o poezie compusă de ea, impresionându-i puternic pe cei prezenţi la eveniment. Iar la mormântul eroilor, în prezenţa a zeci de persoane, a recitat o poezie veche despre eroii căzuţi în lupte, încât ne-au dat lacrimile. În tinereţe a participat la munca culturală cu mare însufleţire, atât la ansamblul coral, dar şi ca solistă cu voce de aur. Îmi plăcea optimismul ei. Niciodată nu făcea o dramă dintr-un eşec. Redau cuvintele ei ce le-am ascuns pentru totdeauna în sufletul meu: „Oricât de mari sunt nădejdea şi optimismul cu care privim viaţa, nu mă pot împiedica de a simţi că nu ne putem întoarce înapoi şi că nicio clipă nu poate fi trăită a doua oară. Timpul lunecă, te duce cu sine tot înainte şi ce a trecut, e trecut. Rămâne numai amintirea. O amintire scumpă, nepreţuită, adesea înfrumuseţată prin depărtare, totuşi, numai amintirea, umbra sau lumina unui lucru care a fost şi nu mai e. Nu e chip să opreşti în loc nici zilele, nici anotimpurile, nici anii. De asemenea, nici copilăria, tinereţea sau anii maturităţii. Timpul este un mare duşman care ne împinge înainte atunci când am vrea să ne oprim, dar tot el e marele nostru prieten şi tămăduitor când este vorba să biruim necazul şi durerea”.

Viaţa ei era frumoasă, încântătoare, liberă şi independentă la Rusca-Seleţin (Ucraina de azi – n.red.).

După refugiu, a avut de înfruntat multe greutăţi. Pentru o fetiţă de doar 13 ani era dificil să preia rolul de gospodină după moartea mamei. Dar ea a învăţat repede tainele unor deprinderi gospodăreşti, astfel că a devenit o expertă în gătitul mâncării, dar mai ales a dulciurilor de tot felul. Pierderea soţului ei, de tânăr, a fost cea mai grea lovitură pe care i-a dat-o destinul. Când vorbim despre viaţa noastră îi recunoaştem unicitatea şi încercăm să o preţuim ca pe ceva irepetabil.

Văzând-o singură, neajutorată, vecinul ei, în cârdăşie cu conducerea primăriei, i-a luat livada de pomi fructiferi care ţinea de casa cumpărată de ea. Fără inimă şi scrupule, ei nu i-au lăsat nimic pentru a o nimici pe biata mea cumnată şi n-au ţinut cont de faptul că acţiunea lor a fost o violare a legii. Olga a plecat îndurerată, înlăcrimată, lăsându-mi sarcina de a descoperi şi aduce la lumină adevărul şi dreptatea.

Aducem un omagiu neprecupeţit şi, totodată, ne exprimăm adânca noastră recunoştinţă şi admiraţie pentru cea care a fost Olga Vlăişan-Tanasiciuc.

Mizea – cumnată, Dan şi Florentina – nepoţi, Danuţ-Mihai şi Diana – strănepoţi.

ARTEMIZIA GHEORGHI,

Brodina

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: