Brâncuşi în India

Trilogia brâncuşiană de la Tg. Jiu: Coloana infinitului (Coloana sacrificiului infinit), Masa tăcerii (Masa apostolilor neamului) şi Poarta sărutului (Monumentul întregirii neamului)

„Întâlnirea” neaşteptată cu imagini bucureştene în holurile de la J.W. Marriott Grand Hotel Bucureşti în zilele congresului de neuroprotecţie şi neuroplasticitate a fost una din primele surprize. Peste 500 de participanţi, din Asia până în SUA şi Canada, au insistat asupra diagnosticului şi terapiei unor boli neurologice degenerative tot mai frecvente: boala Alzheimer şi demenţa vasculară, despre cea de-a doua, Amos Korkazyn, din Israel, afirmând că are deja un caracter epidemic prin convergenţa unor factori de risc între care: hipertensiunea arterială, ateroscleroza, boli metabolice (diabetul ş.a.), alcoolismul, tabagismul, dar şi prin creşterea numărului celor ce depăşesc 70 de ani de viaţă. Deosebit de interesante au fost comunicările unor autori din Germania, Elveţia, Spania, Norvegia, Suedia, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Italia, Danemarca, Belgia, Bulgaria, Anglia, Olanda şi, desigur, ale medicilor români. S-a remarcat grupul indian, foarte numeros şi activ, unele doamne purtând costume indiene tradiţionale.

Organizarea perfectă a fost mereu elogiată, iar mai multe companii farmaceutice şi-au expus produsele farmaceutice şi un material documentar interesant. Trei au fost conducătorii congresului: preşedinţia a fost asigurată de suceveanul nostru, profesor de neurologie la Universitatea de Medicină „Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca, dr. Dafin Mureşanu, secretar general al Societăţii pentru studii de neuroprotecţie şi neuroplasticitate, asistat de dr. Hari Shanker Sharma, preşedinte al Comitetului de cercetări cerebro-vasculare al Universităţii din Uppsala (Suedia), suedez de origine indiană, foarte simpatic şi mobil, prezent şi el peste tot ca şi Dafin, iar cel de-al treilea a fost preşedintele Societăţii Române de Neurologie, prof. Dr. Ovidiu Băjenaru de la Universitatea de Medicină din Bucureşti. Deficitul cognitiv al vârstnicului a fost corelat cu inerţia unor procese cerebro-vasculo-metabolice de a oferi energia necesară proceselor de gândire la nivelul infrastructurilor celulare, mai ales la nivel mitocondrial, adevărata uzină energetică a celulei.

Nu mi-am propus prezentarea în detaliu a lucrărilor congresului, ci doar a acestor informaţii optimiste, în general, reprezentate de cercetări şi rezultate care deja oferă speranţe celor de vârsta a treia şi a patra; dar nici tot ce s-ar cuveni despre Brâncuşi. I-am felicitat pe Dafin şi pe Sina, sora sa, pentru ideea asocierii unor imagini după opere brâncuşiene, care aduc în prim-plan adevărul că „prin Brâncuşi avem dreptul la orgoliul grandorii, pentru că prin EL arta universală devine datoare ţării şi poporului nostru”.

„Sfântul din Montparnasse” ori „prinţul parizian” cum i se mai spunea bătrânului bărbos îmbrăcat într-o cămaşă albă, ţărănească, oltenească, a revoluţionat artele vizuale, fiind apreciat drept cel de-al treilea reper în sculptura universală după grecul Fidias, din secolul al V-lea î.Hr., autorul proiectului Partenonului de pe Akropola ateniană şi după Michelangelo (1475-1564 d. Hr.), cel care a întruchipat idealul de universalitate a Renaşterii prin sculpturile sale David, Moise, ansamblul funerar din Capela Medici din Florenţa şi „Pieta”, cea mai cunoscută şi îndrăgită sculptură de tinereţe, dar şi prin fresce celebre („Judecata de Apoi” din Capela Sixtină a Vaticanului) ş.a. Înainte ca „Trilogia brâncuşiană de la Tg. Jiu” să înceapă a se ridica, înainte deci de anul 1937, Brâncuşi, conform unei înţelegeri avute la Paris cu tânărul maharajah din Indore, regat nord-vestic al Indiei, se duce în India în vederea construirii unui memorial dorit de rege în memoria soţiei sale care murise de curând. Acel „Templu al dragostei” urma să fie un patrulater realizat din mai multe „Porţi ale sărutului”; în mijlocul acestuia – la un bazin cu apă străjuit de patru păsări măiastre, dintre care una o şi cumpărase de la sculptor la Paris – s-ar fi ajuns printr-un tunel subteran, iar impresia vizitatorului ar fi fost copleşitoare. Totul a rămas doar proiect, prin apropierea războiului, dar sculptorul, în timp ce aştepta, dădea lecţii de desen fetiţei trezorierului regelui.

Afişul congresului medical mai sus menţionat se termina în partea de jos cu „Templul dragostei”.

Azi, operele ţăranului oltean onorează peste 40 de mari muzee ale lumii. Bătrân şi bolnav, după ce suferise şi o fractură la 16 martie 1957, Brâncuşi trece în veşnicie, fiind înmormântat pe 19 martie în cimitirul Montparnasse, în Divizia sau cvadrantul numărul 23, aproape de monumentul funerar al Taniei Rajevscaia, pe mormântul căreia stă aşezat „primul sărut” brâncuşian. Românul care făcuse încet, încet să apună supremaţia pontificatului francez în sculptură, reprezentat de A. Rodin, lăsa o operă impresionantă, care exprima dorul omului după zborul în înalturi, dezlegarea tainelor începuturilor prin „Ciclul Ovoidelor”, toate realizând ideea de abstractizare şi maximă esenţializare, materializarea ideilor.

Despre Brâncuşi s-au făcut multe referiri memorabile: „Brâncuşi este un sfânt păstor român, numai că el nu mână oi ci stele; din focurile fantastice care ard în el se nasc prin calcinare esenţe de idei.” (Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză)

„Brâncuşi era un stăpân al pietrei în mişcare; El a apărut aşa deodată ca Eminescu având însă avantajul limbajului accesibil al formelor sculpturale universale.” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, înmormântată la Putna)

„Opera lui Brâncuşi e un stil simbolic românesc, e simplitate esenţializatoare.” (Petru Comărnescu, critic de artă; îşi doarme somnul de veci în cimitirul de la intrarea în cimitirul Voroneţ)

„Mi se pare remarcabil ca geniul natural românesc să se fi manifestat deopotrivă în creaţii romantice cum a fost Eminescu sau în muzică Enescu şi în cel de o mare sobrietate şi laconism în expresii cum e cazul lui Brâncuşi.” (Vladimir Piskunov, scriitor sovietic)

La 10 ani de la moartea lui Brâncuşi, după ce arta lui fusese repudiată în ţara sa, la Bucureşti are totuşi loc o „Comemorare Brâncuşi”. Între oaspeţii din toată lumea care-l descoperiseră pe Brâncuşi încă în anii de după Primul Război Mondial, cel mai frumos omagiu adus marelui dispărut a fost al Davaynei Krishne, pictoriţă indiană consacrată, fetiţa de altădată pe care Brâncuşi o meditase la desen.

Cum în lume nimic nu pare întâmplător, se vede că Marele Regizor a avut grijă ca simbolurile brâncuşiene de la Marriott să amintească de marele sculptor dispărut la 16 martie 1957 după ce făcuse pentru gloria ţării sale mai mult ca toate guvernele, iar prin celebra „Rugăciune”, aşezată la intrarea în sala mare a Consiliului Europei de la Strasbourg, se roagă şi azi pentru un destin mai bun României.

Brâncuşi a exprimat admirabil conexiunea anatomo-funcţională creier – mână elaborată anto- şi filogenetic incluzând inima şi sufletul; „mâna l-a făcut pe om”.

„Sfântul din Montparnasse” ori „prinţul parizian” i se mai spunea „bătrânului bărbos”, ţăranului gorjean care a materializat gândul şi ideea de zbor, realizând maxima abstractizare şi esenţializare a ideilor, iar în „Trilogia de la Tg. Jiu” a oferit omenirii, omului imaginea concretă a recunoştinţei şi a iubirii, sentimentul fundamental al vieţii în trecerea omului ca „pasager de o clipă” pe Terra; religia creştină conferă iubirii între oameni aceeaşi semnificaţie şi valoare.

Prin Brâncuşi avem dreptul la orgoliul grandorii, pentru că prin EL arta universală devine datoare ţării şi poporului român. Pentru ţara şi poporul său, Brâncuşi a făcut mai mult decât toate guvernele şi politicienii vremurilor.

În calitate de membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei, îmi face plăcere să închei aceste rânduri prin referire la un volum al confratelui Ioan Neagu, care în „Medicina geto-dacică şi romană”, la Forum Novum Prahova (Editura Printeuro – Ploieşti, 2001) insera versurile „Slav aş fi fost, de nu eram latin/Latin aş fi de n-aş şi fost şi dac,/Dar a ieşit aşa să fiu român/ Şi eu cu soarta asta mă împac” datorate poetului român Geo Dumitrescu.

Dr. IOAN IEŢCU,

membru al Societăţii Scriitorilor din Bucovina, membru al Societăţii Naţionale şi Internaţionale de Istoria Medicinei, membru al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: