De Sf. Valentin, poliţiştii suceveni au verificat respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2

> Potrivit lor, unele persoane au nesocotit legea şi au pus în pericol sănătatea publică

Având în vedere diversele acţiuni prognozate a fi planificate, în general de cei tineri, cu prilejul marcării sărbătorii Sf. Valentin – 14 februarie, poliţiştii suceveni au efectuat verificări şi activităţi preventive şi de informare la toate unităţile economice, personalul fiind instruit cu privire la respectarea normelor legale, ne-a informat Poliţia Judeţeană Suceava.

În acest context, în perioada 8 – 13.02.2021 au fost intensificate activităţile de monitorizare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, în condiţiile în care în multe centre comerciale şi zone economice s-a înregistrat un aflux sporit de persoane care au dorit să cumpere articole de îmbrăcăminte, rechizite, arată IPJ Suceava.

Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suveava, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activităţile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, fiind derulate activităţi în special în malluri, centre comerciale, unităţi de alimentaţie publică, dar şi în zonele turistice.

Totodată, au fost dispuse şi măsuri de verificare a mijloacelor de transport şcolar.

Astfel, în perioada 8 – 13.02.2021, poliţiştii suceveni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii SARS-CoV-2. Au fost verificate 486 de societăţi comerciale şi 181 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 350 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020,  în valoare de 93.600 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicţiilor impuse 9106 persoane.

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă şi persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecţie stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/ speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiţi de poliţişti în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. „Deşi majoritatea cetăţenilor au dat dovadă în această perioadă de responsabilitate, au fost identificate şi cazuri în care unele persoane au nesocotit legea şi au pus în pericol sănătatea publică” a constatat IPJ Suceava. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: