Universitatea de Iarnă Merito

> „Au fost zile de învăţare, descoperire şi comuniune, în cea mai caldă şi frumoasă atmosferă colegială”

 În zilele vacanţei intersemestriale, 28 de profesori din judeţele Iaşi şi Suceava au participat la cursurile Universităţii de Iarnă Merito, un eveniment din oferta de formare a Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, subsumat parteneriatului instituţiei cu Fundaţia Romanian Business Leaders, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Sectorul teologic-educaţional al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic.

Proiectul Merito, al Fundaţiei Romanian Business Leaders, este unul de recunoaştere a excelenţei în educaţie, prin care anual sunt premiaţi profesori care s-au remarcat în domeniul educaţiei, dar şi în cel al implicării comunitare continue. „Misiunea proiectului este aceea de a aduce în ochii şi în mintea românilor profesorii exemplari, aceia care schimbă România în bine pentru eternitate, de a construi o comunitate care să îi descopere pe toţi dascălii cu adevărat deosebiţi, de a le oferi recunoaştere şi a multiplica bunele practici pentru a inspira alţi şi alţi profesori.” (Proiectulmerito.ro)

Sesiunile de formare Merito (Atelierele Merito, Forumul Regional Merito-Bucovina, Universitatea de Vară Merito, Webinariile Merito-Bucovina şi, iată, Universitatea de Iarnă Merito), coordonate local de prof. Daniela Ceredeev, laureat Merito 2017, se dovedesc a fi un instrument de conectare a profesorilor cu valorile, misiunea şi viziunea propuse de comunitatea Merito, dar şi un spaţiu de învăţare colaborativă, experienţială, o comunitate de practică în permanentă creştere şi dezvoltare.

Conţinuturile modulelor recentelor sesiuni de formare au fost corelate cu dificultăţile pe care le presupune învăţarea continuă în această perioadă. Răspunsuri la aprehensiunile pandemice, din perspectiva profesorului care-şi doreşte şi reuşeşte să le ofere elevilor săi şansa învăţării cu bucurie. Astfel: rezilienţă emoţională şi socială în pandemie, învăţare inversată, inteligenţă emoţională, comunicare asertivă, învăţarea bazată pe ataşament, inteligenţele multiple şi operaţionalizarea lor, mentoring, tutoring, coaching, asumare şi facilitare comunitară. De asemenea, recenzarea a două volume, „Satul – complementaritate în diversitate” şi „Maica Domnului, în lumina Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii – o sinteză pentru omul grăbit”, ambele semnate de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, resurse referenţiale de informaţii, spiritualitate şi abordare misionar-pedagogică a unor valori şi principii morale netrecătoare, dintre cele cardinale în educaţie.

Opinii ale participanţilor

Ce ne mărturisesc participanţii? „A fost ca un antrenament al minţii şi al inimii pentru începerea şcolii.” (Carmen-Elena Benke)

„Ne-am ostoit dorul de un curs faţă în faţă şi ne-am încărcat cu speranţă pentru zilele ce vor veni.” (Angela Brahariu)

„Ne era atât de dor de această vie şi plină de bucurie comunicare! Un eveniment inedit, organizat într-o manieră de excepţie!” (Miriam-Leon Postolache)

„Au fost zile de învăţare, descoperire şi comuniune, în cea mai caldă şi frumoasă atmosferă colegială.” (Irina Buta)

Evenimentele de formare Merito vor continua în 2021 şi sunteţi invitaţi să vă înscrieţi la oricare dintre sesiuni, utilizând formularele de înscriere ale Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava.

IRINA URSACHI,

ArhiepiscopiaSucevei.ro

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: