Cel mai dureros text pe care l-am citit în ultima vreme a fost al unui cunoscut, pe un site de socializare. Nimic nu m-a răscolit, nimic nu m-a revoltat mai mult decât cuvintele omului care le scria prietenilor săi virtuali ca să-şi ia la revedere de la ei. Pentru totdeauna.
Căci omul acesta a trăit drama celui care a avut ghinionul să se îmbolnăvească în pandemie şi care, iată, moare nevinovat pentru că, dintre numeroasele probleme pe care le-au avut bolnavii, una a fost şi aceea să nu şi-au putut identifica şi, deci, trata la timp o afecţiune. Iar în cazul unora, boala nu a fost deloc înţelegătoare şi şi-a făcut treaba cu repeziciune, căci nu ştia despre pandemie, vezi bine. Oricât s-a străduit să găsească o cale pentru a-şi rezolva problema, a fost inutil, boala a fost mai rapidă.
Omul acesta a murit nevinovat. Nu-mi explicaţi de ce, ştiu prea bine, nu mă ofensez aici copilăreşte. Dar oricât m-aş strădui să accept că într-o situaţie de genul celei pe care o parcurgem noi este important să tratăm oamenii infectaţi cu Covid, tot aş vrea să ştiu cum ar suna argumentele decidenţilor şi cum i-ar explica ei unui om de ce, dacă s-a îmbolnăvit la vreme de molimă, nu-şi poate trata o boală care ucide, netratată la timp.
În războiul acesta, a fost din start o victimă colaterală. Cum explici unui om asta?
„Am pregătit cu calm totul, las totul pus la punct, ca şi cum aş pleca în concediu. Nu am emoţii, nu-mi este frică de moarte, doar păreri de rău că plec. Dacă v-am greşit cu ceva, vă rog să mă iertaţi. Rămas bun, dragii mei prieteni.”
Închipuiţi-vă că rândurile acestea au fost scrise de cineva drag domniilor voastre, doar aşa veţi putea înţelege ce înseamnă neputinţa.
Imprersionant Doamna Mirela Butnariu! Dar cate povesti asemanatoare ca cea relatata de Dvs nu sunt cunoscute sau nu le ia nimeni in seama! Poate va produce un impact emotional dar din pacate exista multa indiferenta la semenii nostri!