Atletism, Campionatul Naţional de seniori şi tineret

Sportivele de la CSM Rarăul Câmpulung – CSM Suceava au confirmat

La sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Atletism Indoor pentru seniori şi tineret. La competiţie s-au aliniat şi patru sportive legitimate la CSM Rarăul Câmpulung – CSM Suceava, două dintre ele urcând pe podiumul de premiere.

Talida Sfarghiu a ocupat locul doi în proba de 1.500 de metri şi tot argint a obţinut şi în proba de 800 de metri, ambele rezultate fiind la categoria tineret. De menţionat faptul că sportiva pregătită de antrenoarea Erzilia Ţîmpău a terminat cursele cu recorduri personale.

În proba de 3.000 de metri, Mădălina Sîrbu s-a situat a doua la categoria tineret. În urma acestor rezultate, atletele sucevene au obţinut calificarea la Campionatele Balcanice de juniori care vor avea loc în Bulgaria.

„Le felicit pe sportivele noastre pentru efortul depus şi performanţe. Un cuvânt în plus pentru Talida Sfarghiu, care a avut probleme de sănătate, dar le-a depăşit dovedind caracter şi ambiţie. Să nu uităm că atletele noastre au concurat cu adversare mai experimentate şi mult mai mari ca vârstă.

Vom merge la campionatele balcanice cu mare încredere şi ne vom lupta pentru medalii. Mulţumim Primăriei Câmpulung Moldovenesc, domnului primar Mihăiţă Negură şi firmei «La Papa-Bun», precum şi tuturor celor care ne-au fost alături”, a declarat antrenoarea Erzilia Ţîmpău.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: