Privirea către înălţimi, frumuseţea care va salva lumea

Maica Olimpiada Iuraşcu şi călugărul Iachint Iuraşcu, moşul lui Eminescu

Biserica îi cinsteşte pe cei care au iubit cuvintele Evangheliei şi au slujit-o, revelând în viaţa lor iubirea fără margini faţă de învăţătura Mântuitorului Hristos. Biserica Ortodoxă Română îşi cinsteşte eroii, iubitorii gliei strămoşeşti, creatorii de valori şi frumuseţi, între care poetul nepereche, omul deplin al culturii române, Mihai Eminescu. La sfârşitul anului 2010 s-a hotărât ca ziua naşterii poetului Mihai Eminescu să devină sărbătoarea culturii naţionale româneşti, zi cu semnificaţii profunde, marcată de cinstirea valorilor perene, spre care privesc tinerii şi vârstnicii deopotrivă către un model, pentru că Mihai Eminescu reprezintă tot ceea ce are frumos şi sublim cultura dintotdeauna, sufletul creştin şi român, ceea ce ţine, dincolo de lucrurile care se văd, de aspiraţiile unui inspirat condeier care a trăit puţin, dar intens şi a slujit Biserica şi înălţimile Culturii Naţionale.

Asemenea altor multe personalităţi marcante de-a lungul vremii, el provenea dintr-o familie profund credincioasă, atât din partea tatălui (Eminovici), cât şi a mamei (Iuraşcu), care au dat slujitori cunoscuţi Bisericii, în general, şi monahismului, în special. Biserica veche de la Ipoteşti a fost ctitorită (sau cumpărată odată cu moşia) de Gheorghe Eminovici. După alţii, a fost cumpărată de Raluca, mama poetului. Vasile Iuraşcu era apropiat Mitropolitului Moldovei Veniamin Costache, căruia i se adresa cu „cel al ÎPS Voastre nevrednic fiu duhovnicesc”. Familia lui Eminescu a avut legături cu ierarhii Calinic Miclescu şi Sfântul Iosif Naniescu.

Mihai Eminescu a fost botezat la puţine zile după naştere, mai repede decât de obicei, într-o biserică închinată Adormirii Maicii Domnului din Botoşani. Viaţa grea a poetului s-a aflat întotdeauna sub ocrotirea Maicii Domnului, în locaşul căreia a fost încreştinat. Peste ani, Eminescu, cu condeiul său inspirat, avea să-i închine Maicii Domnului preafrumoasele versuri: Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie;/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire,/ Privirea-ţi adorată/ Asupră-ne coboară,/ O, Maică preacurată/ Şi pururea Fecioară,/ Marie!/ Noi, ce din mila sfântului/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne-ndurărilor/ Luceafărului mărilor;/ Ascult-a noastre plângeri,/ Regină peste îngeri,/ Din neguri te arată/ Lumina dulce, clară,/ O, Maică prea curată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!

De timpuriu, în chiliile mătuşilor dinspre mamă de la Mănăstirea Agafton (Schitul Orăşeni) din preajma Botoşanilor, Eminescu descoperea rugăciunea şi cuvintele alese ale Evangheliei. Pe manuscrisul Luceafărului s-au găsit câteva trimiteri la Prologul Evangheliei după Sfântul Ioan. Rudele apropiate ale poetului care au îmbrăcat haina monahală au fost: arhim. Iachint Iuraşcu, stareţ la Coşula, administrator al Seminarului Socola din Iaşi, prieten cu mulţi cărturari din capitala Moldovei; ierom. Calinic; schimonahiile Fevronia, Sofia, Olimpiada şi monahia Sofia. Aceşti şase fraţi (surori) ai mamei poetului şi verişoara sa, Xenia.

Într-un manuscris păstrat la Academia Română, care vorbea despre viaţa şi petrecerea călugărilor din Moldova altor vremi, Eminescu a făcut câteva notări cu creionul, manuscrisul vădind şi astăzi cercetările sale filocalice.

Tot la Mănăstirea Agafton, locul unde bunicul poetului, Vasile Iuraşcu, era mare ctitor, zidind case monahale, Mihai Eminescu a auzit pentru prima dată povestea lui Călin, devenită Călin, file din poveste, în casa maicii Zenaida, acolo unde se adunau mai multe călugăriţe şi torceau lână, din care făceau covoare pentru biserică, păretare şi chiar şiacul din care confecţionau hainele călugăreşti.

Mihai Eminescu, peste ani, a fost pelerin la multe dintre mănăstirile cunoscute ale Moldovei, la Mănăstirea Neamţ, unde a şi vieţuit o vreme unchiul său, Calinic; la Mănăstirea Văratec, unde s-a întâlnit şi cu Ion Creangă, între prietenii săi de suflet; şi dincolo de hotarele de atunci ale ţării, la Mănăstirea Putna, unde împreună cu Ciprian Porumbescu, cu Ion Slavici şi Mihail Kogălniceanu şi mulţi tineri inimoşi şi patrioţi au organizat o prea frumoasă serbare, cea dintâi adunare a românilor de pretutindeni, în 1871. Eminescu, aidoma prietenilor săi prezenţi acolo, în urma sărbătorii de la Putna, a exclamat împreună cu Ciprian Porumbescu, în faţa părintelui Iraclie de la Stupca: Am cântat astăzi Daciei întregi.

În anul 2021, închinat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române românilor din afara României, amintim că, la vârsta de doar 7 ani, Eminescu a călătorit dincolo de hotarele ţării cu paşaport, când se pregătea să studieze la Cernăuţi.

Puţini ştiu că românii trebuiau să călătorească dincolo de graniţe artificiale cu paşaport. Tatăl său s-a adresat unchiului poetului, arhimandrit la Iaşi şi administrator al Seminarului Socola, să-i procure paşaport lui Eminescu şi la doi dintre fraţii săi pentru călătoria în vederea urmării studiilor. Arhimandritul Iachint Iuraşcu se adresa Ministerului de Externe de la Iaşi (Postelniciei din Iaşi) pentru eliberarea unui astfel de document, paşaport fără fotografie, doar cu câteva menţiuni clare despre persoana care-l deţinea. Paşaportul a fost eliberat cu câţiva ani înainte de Unirea Principatelor.

Tot cu paşaport obţinut de la Consulatul din Iaşi, Eminescu urma să călătorească peste ani în Transilvania, în locuri cunoscute, care se aflau atunci sub stăpânirea regimului habsburgic. A călătorit la Sibiu, Alba Iulia, Blaj (Mica Romă), Oradea ş.a.m.d.

Eminescu a fost şi un fervent apărător al drepturilor românilor aflaţi dincolo de graniţele ţării. În timpul studiilor la Viena, l-a vizitat pe fostul domnitor al României Alexandru Ioan Cuza, care se afla în exil, iar împreună cu mulţi tineri valoroşi, a militat pentru unitatea românilor, realizând permanent întâlniri, în condiţiile grele de atunci, fie la Viena, fie la Berlin, unde a fost pentru o perioadă de timp şi secretar (funcţionar) la Consulatul Român. Astfel, s-a aflat în slujba românilor plecaţi departe de locurile în care s-au născut.

Eminescu a scris mult despre provinciile româneşti care erau în acea vreme sub jurisdicţie străină. Astfel, despre Transilvania se păstrează mai mult de 50 de articole, în afară de cele în care amintea în mod general despre provincia de dincolo de Carpaţi. A scris şi despre Basarabia şi Bucovina, în total vreo 30 de texte, ştiind bine de legătura de suflet pe care o avea cu Cernăuţiul încă din anii şcolii şi a deschiderii către universul cunoaşterii. Eminescu i-a îndemnat şi pe alţii, în scrieri şi cuvântări înflăcărate, să rămână iubitori ai Patriei lor, el însuşi fiind iubitor al locurilor, faptelor şi oamenilor mari.

În acest an, în care ne gândim la cei care au slujit ţara dincolo de hotarele ei, îl includem şi pe Eminescu, încă din anii când se forma, la studii, dar şi mai apoi, în vremea maturităţii creatoare, când, prin scrieri, luări de poziţie, iniţiative şi întâlniri, a dovedit dragostea faţă de provinciile româneşti şi românii de pretutindeni.

Se cuvine să amintim că în ziua sărbătorii Culturii Naţionale, la Sibiu, unul dintre locurile de altădată ale popasurilor marelui poet, s-a rânduit slujba de înmormântare pentru odihna sufletului adormitului întru Domnul preotul profesor şi scriitor Mircea Iosif Păcurariu.

Părintele academician Mircea Păcurariu, după cum s-a afirmat, a fost cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române din ultima perioadă, strălucit profesor, care vreme de mai bine de 50 de ani a slujit Şcoala de Teologie românească, a scris despre Eminescu, despre prezenţa lui în Sibiu (18-30 iunie 1868), cu trupa dramatică a lui Mihai Pascaly şi legăturile pe care le-a avut cu Biserica din ţinutul Ardealului.

Nu doar despre Eminescu a scris părintele profesor Păcurariu, ci şi despre marii sfinţi şi călugări români şi despre mulţi bărbaţi iluştri care au iubit Biserica şi au slujit-o, cum a făcut şi poetul Mihai Eminescu, socotind-o prima şcoală a neamului, mama spirituală a poporului român.

Puţini ştiu că un slujitor al Bisericii din Transilvania, când era preot şi consilier la Arhiepiscopia Sibiului, i-a dedicat lui Mihai Eminescu prima teză de doctorat închinată vieţii şi operei sale. În arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, prin râvna Mitropolitului Antonie Plămădeală (1982-2005), s-a descoperit manuscrisul din vremea slujirii acolo a viitorului Patriarh al României, Miron Elie Cristea.

Legătura lui Eminescu cu Biserica, dragostea multor slujitori eclesiali pentru a-l zugrăvi şi aminti, între care cunoscutul şi apreciatul istoric al Bisericii Ortodoxe Române, părintele profesor Mircea Iosif Păcurariu, îl descoperă mereu pe marele poet ca un simbol, o lumină dulce ce răsare în viaţa conaţionalilor săi.

În Ziua Culturii Naţionale româneşti, o zi a spiritului mereu tânăr al frumuseţilor sufletului curat, a celor care iubesc simţirea şi trăirea românească, îi pomenim deopotrivă, an de an, pe făuritorii limbii vechilor cazanii, care-o plâng şi o cântă pe la vatra lor, ţăranii.

Îi cinstim pe apostolii şi sfinţii neamului, pe vrednicii vlădici şi slujitori ai Cuvântului Care S-a făcut Trup, pe cărturari, muzicieni, pictori şi pe toţi care au vibrat şi mai vibrează încă la bucuria şi sărbătorile pământului românesc.

† TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: