Ion Lungu taie din fondul de salarii al Primăriei Suceava

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, estimează că proiectul bugetului local pentru anul 2021 şi cel al unităţilor din subordine finanţate parţial din venituri proprii vor fi fundamentate şi supuse aprobării Consiliului Local până la jumătatea lunii februarie.

„Lucrăm la buget, dar aşteptăm să vedem ce se întâmplă la nivel naţional. După publicarea bugetului de stat în Monitorul Oficial, autorităţile locale au la dispoziţie 45 de zile pentru a aproba bugetul local, ceea ce merge până pe data de 1 aprilie. Noi o să ne grăbim, să nu ajungem până acolo, dar trebuie parcurse nişte etape obligatorii. Dar, an de an, noi suntem printre primii care aprobăm bugetul şi vrem să fie la fel şi în acest an” face cunoscut şeful executivului municipal.

În acest context, Lungu dă o vestea mai puţin plăcută salariaţilor Primăriei Municipiului Suceava, aceea că, în acest an, fondul de salarii va fi mai mic cu 5 milioane de lei faţă de cel aferent bugetului de venituri şi cheltuieli din anul 2020. Astfel, dacă în anul precedent ponderea cheltuielilor cu personalul a deţinut aproape un sfert din bugetul executat, în 2021 execuţia pe această parte de plăţi va trebuie să scadă până la 15%.

„Fondul de salarii, ca procent executat, este de aproximativ 24% din bugetul anului trecut. Trebuie să facem tot posibilul să scădem până la 15%, ceea ce, zic eu, este rezonabil. Sigur, acest lucru se poate face prin două aspecte. Unul este creşterea veniturilor Primăriei, iar aici toţi salariaţii trebuie să înţeleagă să contribuie la creşterea recuperărilor din masa credală. Un alt mod este cel de realizare de economii la fondul de salarii”, a evidenţiat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: