Doi jucători au completat lotul Forestei Suceava, tânărul Darius Vultur şi moldoveanul Ion Postică

Foresta Suceava a oficializat în aceste zile transferurile a doi jucători care au întrunit aprecierile conducerii tehnice după jocul cu CSM Paşcani. Unul dintre ei este mijlocaşul ofensiv Darius Vultur. Fotbalistul în vârstă de 19 ani vine de la gruparea de Liga a III-a Progresul Şomcuta Mare, fiind crescut de două cluburi, la Universitatea Cluj şi apoi evoluând la Viitorul Constanţa.

Al doilea jucător care a semnat cu Foresta Suceava este mijlocaşul basarabean Ion Postică. În vârstă de 22 de ani, acesta a mai evoluat pentru Zimbru Chişinău la nivel de seniori. Pentru clubul din Republica Moldova a strâns 18 meciuri, a înscris un gol şi a oferit două assisturi.

În prezent, mai susţin probe de joc la formaţia de pe Areni juniorul Gabriel Udeanu, de la Steaua Bucureşti, şi fundaşul central francez Wilfried Tchamako, în vârstă de 23 de ani. Cei doi urmează a fi testaţi în meciul amical împotriva grupării de liga secundă Gloria Buzău, care va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 14.00, în localitatea Berca.

Programul Forestei din intersezon mai cuprinde următoarele meciuri amicale: pe 12 februarie, cu Aerostar Bacău, pe 16 februarie, cu Sporting Vaslui, pe 20 februarie, cu CSM Focşani, pe 24 februarie, cu Ştiinţa Miroslava, pe 27 februarie, cu Dacia Unirea Brăila, şi pe 3 martie, cu Şomuz Fălticeni.

Foresta a încheiat sezonul de toamnă al Ligii a III-a pe poziţia secundă a Seriei I, la egalitate de puncte cu alte două formaţii, Ştiinţa Miroslava şi Bucovina Rădăuţi. În primul meci de campionat din 2021, pe data de 13 martie, Foresta va evolua pe teren propriu în compania Ceahlăului Piatra Neamţ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: