1.272 de cazuri active, în 105 localităţi din judeţ

Prefectura a anunţat că, miercuri, în judeţ, erau 1.272 cazuri de infecţie Covid-19 în evoluţie, marţi fiind 1.269.

Sursa citată a precizat că, potrivit distribuţiei cazurilor de Covid-19 pe localităţi, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale, 9 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 8 aveau câte un caz, 47 – sub cinci cazuri, 29 – sub zece, iar 21 – peste zece cazuri în evoluţie.

În acelaşi timp, în carantină se află 967 suceveni, dintre care 137 intraţi în anterioarele 24 de ore. În izolare se aflau 659 de persoane, dintre care 107 intrate în anterioarele 24 de ore. Numărul total de persoane testate până miercuri era 132.252, în anterioarele 24 de ore fiind testate 1.361 persoane, iar, potrivit GCS, în 119 de cazuri s-a confirmat infecţia cu SARS-CoV-2, rata de pozitivare fiind de 8,74%. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: