Doi migranţi din Maroc, depistaţi de poliţiştii de frontieră în zona Siret

Doi tineri din Maroc au fost prinşi la scurt timp după ce au pătruns ilegal din Ucraina în România.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, tinerii au fost observaţi în seara de 31 ianuarie, în timp ce mergeau dinspre frontiera de stat spre oraşul Siret.

Ei nu îşi justificau prezenţa în zonă, situaţie în care au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni din Maroc, în vârstă de 22, respectiv 26 de ani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Conform procedurilor legale, cei doi cetăţeni străini au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie, a precizat sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: