Un bebeluş care a intrat în stop cardio-respirator în timpul botezului, a decedat

>Poliţiştii efectuează cercetări pentru omor din culpă > Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat că va stabili circumstanţele în care a murit bebeluşul

Un bebeluş din Suceava a murit la scurt timp după botez, primele cercetări indicând că starea de sănătate a copilului s-ar fi înrăutăţit după ce a fost scufundat în cristelniţă.

Botezul a avut loc în cursul zilei de duminică, 31 ianuarie, la o biserică situată pe strada Zamca din municipiul Suceava, slujba fiind oficiată de un preot de 42 ani.

În jurul orei 13.45, tatăl copilului a apelat 112, anunţând că bebeluşul botezat nu respiră.

Ulterior, ancheta Poliţiei a stabilit că la scurt după ce preotul a scufundat copilul în cristelniţă, acesta a început să prezinte dificultăţi de respiraţie. Preotul a încercat să-i acorde primul ajutor. Întrucât copilul nu îşi revenea, a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe.

Astfel, la biserică a ajuns un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare şi a transportat copilul la UPU a Spitalului Judeţean Suceava, unde bebeluşul a murit în noaptea de duminică spre luni.

Poliţiştii suceveni urmează să stabilească toate circumstanţele cazului în cadrul unui dosar penal privind uciderea din culpă.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat că va stabili circumstanţele în care a murit bebeluşul

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi-a făcut public punctul de vedere în cazul bebeluşului intrat în stop cardio-respirator în timpul botezului oficiat la o biserică din Suceava.

Din comunicat rezultă că Arhiepiscopia a luat deja legătura cu preotul slujitor şi cu cei prezenţi, pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut această tragedie şi a decide măsurile necesare. (N.B.)

Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineaţa zilei de 1 februarie 2021.

Ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat într-o zi a suferinţei pentru părinţii, naşii, familia şi comunitatea sa, care i-au aşteptat cu nerăbdare venirea în lume. În acest moment de tulburare pentru toţi cei ce în loc de haine de sărbătoare vor îmbrăca haine cernite, inclusiv pentru preotul slujitor, ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea.

În tratatul său „Despre copiii care mor timpuriu”, Sfântul Grigorie de Nyssa oferă mai multe răspunsuri, subliniind că orice făptură creată vine de la Dumnezeu, care se îngrijeşte de existenţa acesteia, fie ea mai lungă sau mai scurtă. Iar dacă îngăduie curmarea unei vieţi înainte de vreme, după mintea omenească, este pentru că, în preştiinţa Sa, Dumnezeu nu vrea să îl priveze pe prunc de vreuna din binecuvântările Sale, ştiut fiind faptul că omul este înzestrat cu multe daruri, pe care are însă libertatea să le folosească precum consideră.

Nu există cuvânt şi nici faptă care să şteargă lacrimile şi să aline acum inimile frânte ale părinţilor şi rudelor, însă le suntem alături în acest moment deosebit de greu şi ne rugăm cu stăruinţă Mult Milostivului Dumnezeu să îi întărească, să îi mângâie şi să tămăduiască această rană, împreună cu pruncul Iustin, care de acum îi va veghea din preajma tronului Părintelui ceresc.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a luat deja legătura cu preotul slujitor şi cu cei prezenţi, pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut această tragedie şi a decide măsurile necesare.

Dincolo de acestea, înălţăm rugăciune smerită către Dumnezeu, Care ne-a certat prin această întâmplare, pentru a ne lumina mintea şi a îndrepta viaţa noastră, rostind împreună cu Apostolul: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11, 33-34). (Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: