200 de suceveni au fost depistaţi prestând muncă nedeclarată

> Pentru încălcarea legislaţiei specifice, firmele la care lucrau aceştia au fost amendate cu un total de 2,65 de milioane de lei > În cazul nerespectării salariului minim s-au dat amenzi de 19.300 de lei, lucrul cu contract suspendat fiind sancţionat cu 110.000 de lei

Anul trecut, din totalul acţiunilor întreprinse de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, o pondere importantă au deţinut-o cele pentru depistarea şi combaterea muncii fără forme legale de angajare, ne-a informat Romeo Butnariu, şeful instituţiei, care a precizat că, în intervalul ianuarie-decembrie al anului 2020, inspectorii din subordine au făcut 2.194 de controale, acestea lăsându-se cu 53 de avertismente şi 102 amenzi.

Pe durata verificărilor, inspectorii suceveni au descoperit 201 persoane care prestau muncă nedeclarată, încălcarea legislaţiei specifice fiind sancţionată cu nu mai puţin de 2,65 de milioane de lei.

Conform inspectorului-şef, datele prezentate sunt parte a celor 2.247 de acţiuni de control desfăşurate în 2020 de inspectorii Serviciului „Relaţii de muncă”, verificări concretizate în 494 de avertismente, 492 de amenzi însumând 3,70 de milioane de lei, ca urmare a neregulilor constatate fiind dispuse şi 3.668 de măsuri de remediere.

În 2020, printre altele, pentru nerespectarea salariului minim brut, s-au dat 11 amenzi în valoare de 19.300 de lei şi un avertisment, în timp ce 12 amenzi de 400.000 de lei şi 14 avertismente au fost aplicate pentru primirea la muncă fără transmiterea elementelor contractului individual în Registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.

În perioada la care facem referire, personalul ITM a depistat 67 de persoane care au fost primite la lucru fără a se întocmi contracte individuale de muncă, firmele respective fiind amendate cu 1,86 de milioane de lei şi 31 de avertismente. De asemenea, 13 amenzi în valoare de 180.000 de lei şi 5 avertismente au fost date pentru primirea la serviciu a salariaţilor în intervalul în care aceştia aveau contractul individual de muncă suspendat, iar încă 10 amenzi însumând 110.000 de lei şi 3 avertismente au sancţionat prezenţa la locul de muncă a angajaţilor în afara programului de lucru stabilit în contractele individuale cu timp parţial.

„Vizate au fost inclusiv aspecte privind respectarea salariului minim brut pe ţară, munca suplimentară, acordarea repausului săptămânal, prestarea muncii de noapte, obligaţia angajatorului de a angaja persoane doar în baza unui certificat medical şi de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat, cât şi obligaţia înmânării salariatului a unui exemplar din contractul individual de muncă încheiat” a subliniat Romeo Butnariu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: