Sancţiuni la centrul de vaccinare de la Spitalul Rădăuţi

> Peste 563 de persoane au fost vaccinate peste rând

Peste 560 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid-19 la centrul de vaccinare de la Spitalul Municipal Rădăuţi, deşi erau eligibile pentru etapa a III-a. În urma unui control făcut la cererea Ministerului Sănătăţii, medicul coordonator a fost amendat cu 5.000 de lei.

La cererea Ministerului Sănătăţii, inspectorii sanitari din cadrul DSP Suceava au mers ieri în control la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi, după ce s-a constatat că în perioada 15-23 ianuarie a.c. au fost vaccinate în acest centru 563 de persoane care erau eligibile pentru etapa a III-a de vaccinare.

Controlul a avut ca scop verificarea modului de aplicare a Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19 în România în acest centru.

„La momentul controlului, inspectorii DSP Suceava au constatat că persoanele venite pentru imunizare în centrul de vaccinare nu erau verificate în aplicaţia Rovaccinare pe baza CNP-ului şi nici în listele de pacienţi programaţi pentru ziua în curs. Listele cu pacienţi pentru ziua în curs erau trimise pe WhatsApp de medicul coordonator din DSP către directorul medical al spitalului şi redirecţionate mai apoi de acesta personalului care asigură paza centrului pentru a permite accesul în unitate a pacienţilor programaţi. În centrul de vaccinare, pacienţii au fost primiţi în baza programărilor printate sau mesajelor SMS, iar în cazul pacienţilor programaţi de medicul de familie, pe baza declaraţiei acestora” arată Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă transmis ieri.

Inspectorii sanitari au verificat listele de pacienţi programaţi şi au constatat că sunt pacienţi în dreptul cărora nu sunt completate toate câmpurile din platforma de programare (nu sunt trecute datele de identificare a celui care a programat şi nici nu există câmp în care să fie trecută categoria populaţională din care face parte, îngreunând astfel verificarea modului de programare).

Centrul de vaccinare din cadrul spitalului a fost organizat pentru personalul medico-sanitar inclus în prima etapă de vaccinare, apoi activitatea acestuia a fost prelungită pentru personalul din etapa a II-a. De altfel, în Rădăuţi nu există alte centre comunitare deschise.

S-a mai constatat că centrul de vaccinare nu a fost reoptimizat pentru a II-a etapă de vaccinare şi pentru un număr mai mare de solicitări de vaccinare, nu se asigură personalul pentru fiecare punct din structura centrului, fiind adus personal din spital, prin rotaţie.

După controlul făcut, medicul coordonator al centrului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform HG 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice. Inspectorii sanitari au recomandat reinstruirea personalului privind utilizarea şi operarea mijloacelor informatice, respectarea prevederilor legale (OMS nr. 2171/2020) privind evidenţa persoanelor vaccinate şi respectarea prevederilor HG 103/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19 şi a OMS nr. 2171/2020 pentru stabilirea Normelor privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva Covid-19.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: