Primul program de donare de sânge din acest an

> Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor îndeamnă la intensificarea donării de sânge, dar şi de plasmă convalescentă Covid-19, pentru salvarea persoanelor aflate într-o stare critică

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a transmis, miercuri, un îndemn la intensificarea donării de sânge pentru a contribui la salvarea vieţilor semenilor aflaţi la nevoie, dar şi la donarea de plasmă convalescentă Covid-19, pentru salvarea persoanelor aflate într-o stare critică din cauza infectării cu noul virus.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în parteneriat cu Fundaţia Umanitară Nord 2001 şi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, demarează, astăzi, primul program de donare de sânge al anului 2021.

Potrivit unui comunicat de presă, începând cu ora 10, preoţi consilieri ai Centrului Eparhial Suceava, alături de PS Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, vor fi prezenţi la Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava, unde vor dona sânge „pentru a veni în ajutorul celor aflaţi în diferite neputinţe trupeşti”. Cu acest prilej va fi oficiată şi slujba de sfinţire a unităţii sanitare.

Proiectul de solidaritate umană şi iubire creştină îşi propune creşterea rezervelor de sânge de la nivelul centrului prin atragerea unui număr cât mai mare de donatori.

În perioada imediat următoare, organizatorii vor desfăşura activităţi de informare, în rândul preoţilor şi credincioşilor din eparhie, cu privire la nevoia de sânge pentru transfuzii din sistemul medical românesc, precum şi la beneficiile acesteia. Sângele unui singur donator poate salva până la trei vieţi.

Totodată, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor adresează şi îndemnul de a dona, conform criteriilor de eligibilitate, plasmă convalescentă Covid-19, pentru salvarea persoanelor aflate într-o stare critică din cauza infectării cu noul virus.

Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava, situat pe bulevardul 1 Mai nr. 11, programul de recoltare fiind de luni până vineri, în intervalul orar 8 – 13.30.

Mai multe detalii legate de condiţiile minime pentru a fi donator de sânge, cât şi despre beneficiile acestui act filantropic se găsesc la Arhiepiscopiasucevei.ro şi Sangepentruromania.ro. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: