Senatorul PSD Ioan Stan:

Premierul Cîţu promovează tăieri şi măsuri de austeritate

…în timp ce ţările din întreaga Europă şi-au construit bugetele pentru relansarea economiilor şi pentru a se dezvolta

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a criticat dur, ieri, modul în care coaliţia de guvernare pregăteşte bugetul anului 2021, arătând că în loc de dezvoltare sunt anunţate tăieri şi măsuri de austeritate.

„Spre deosebire de guvernul Cîţu al Coaliţiei de Dreapta (PNL – USR-PLUS, UDMR), PSD vine în faţa alegătorilor cu un buget alternativ care scoate România din cercul vicios al austerităţii. Am gândit un buget care pune accentul pe dezvoltarea ţării, un buget în care salariile, pensiile şi alocaţiile nu sunt îngheţate ci crescute în conformitate cu ceea ce prevede legea pentru fiecare categorie socială în parte. Cifrele acestui buget, datele şi măsurile concrete, vor fi prezentate miercuri, 27 ianuarie, în conferinţa de presă susţinută de preşedintele PSD Marcel Ciolacu, alături de specialiştii social-democraţi” a spus Ioan Stan.

Senatorul PSD sucevean a arătat că se poate observa că ţările din întreaga Europă şi-au construit bugetele pentru relansarea economiilor şi pentru a se dezvolta, în timp ce premierul Cîţu face exact invers, promovând tăieri şi diverse măsuri de austeritate.

„Este o minciună că nu se poate! Cu priceperea pe care a demonstrat-o de fiecare dată când a guvernat, PSD a elaborat proiectul său alternativ pentru bugetul naţional al anului 2021 tocmai pentru a le demonstra românilor că există resurse şi soluţii atunci când se vrea şi atunci când pui interesul ţării pe primul loc, nu interesele clientelei de partid” a explicat Ioan Stan.

Senatorul PSD spune că se pot asigura creşteri de resurse pentru sănătate, educaţie şi investiţii.

„Da, se poate! Putem să creştem resursele alocate sănătăţii cu 30%, cele pentru educaţie cu 18%, iar investiţiile să fie mai mari cu 18%, în acest an. Într-adevăr, noi putem! Putem să relansăm economia, să determinăm înfiinţarea a peste 100.000 de noi locuri de muncă, să creştem veniturile ţării, să atragem masiv fonduri europene şi pe această temelie solidă să readucem România pe spirala dezvoltării, cu efecte benefice asupra veniturilor oamenilor, în temeiul legii” a spus Ioan Stan.

Liderul PSD Suceava a arătat că PSD propune aceste măsuri protejând companiile de stat, fără a le scoate la vânzare, aşa cum doreşte să facă Guvernul Cîţu, „care este atât de disperat să facă rost de bani încât s-a gândit să înstrăineze până şi perla economiei româneşti”, compania strategică Hidroelectrica.

„Cu alte cuvinte, Guvernul Cîţu nu doar că nu este în stare să vină în faţa românilor cu un proiect de buget care să corespundă aşteptărilor lor economice, dar amanetează şi viitorul ţării, vânzând activele celor mai importante companii în care statul român deţine pachete majoritare de acţiuni” a conchis Ioan Stan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: