Cultivarea speciilor şi a soiurilor de arţar în zona montană

Arţarul (Acer platanoides) este un arbore foarte răspândit în pădurile şi în curţile fermierilor din toată zona montană. Speciile de arţar cele mai întâlnite în pădurile şi în curţile din zona de munte sunt: Acer platanoides, Acer negundo, Acer tataricum, Acer palmatum, Acer rubrum, Acer saccharinum şi Acer campestris. Soiurile de arţar cele mai cultivate în grădinile fermierilor din zona de munte sunt Flamingo, Montana, Crimson, Royal, Red etc. Varietăţile de arţar cele mai răspândite în zona de munte sunt: King, Crimson şi Sentuy.

Aceste specii şi soiuri de arţar găsesc condiţii foarte bune de creştere şi de dezvoltare în zona montană pe solurile luto-nisipoase, brun-roşcate de pădure şi cernoziomice, cât şi pe solurile fertile, bine lucrate bogate în humus şi cu expoziţie solară sud-vestică.

Lucrările care se pretează la cultura arţarului în perioada de vegetaţie sunt: administrarea îngrăşămintelor minerale şi organice, efectuarea tăierilor de corecţie, întreţinere şi de înflorire, efectuarea de praşile manuale şi menţinerea terenului liber de buruieni, irigarea prin picurare şi prin aspersiune, combaterea bolilor şi a dăunătorilor cu ajutorul fungicidelor şi a insecticidelor existente pe piaţa agricolă montană şi recoltarea frunzelor şi a florilor în perioada mai-iunie. Cercetările horticole şi naturiste au scos în evidenţă că arţarul are foarte multe efecte terapeutice. Ceaiurile şi preparatele din frunzele şi din florile de arţar vindecă ateroscleroza, bolile ficatului, prostatita, reumatismul, înţepăturile de insecte, diareea, guta etc. Infuziile preparate din frunzele de arţar sunt folosite de către doamne şi domnişoare pentru curăţarea şi reîntinerirea tenului. În bucătăriile din zona montană se prepară siropul de arţar, care este foarte apreciat. Siropul de arţar prezintă o multitudine de beneficii pentru sănătate datorită conţinutului impresionant de mangan, zinc, calciu, potasiu, acestea având un rol major în menţinerea imunităţii organismului.

Arţarul este un arbore care se pretează în întreaga zonă montană pentru amenajarea şi ornamentarea curţilor, grădinilor şi a parcurilor. (Ing. horticol diplomat LAURIAN UNGURIAN, Agenţia Naţională a Zonei Montane Vatra Dornei)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: