În regiunea de nord-est

Municipiul Suceava, pe primul loc la atragerea de fonduri europene

> Primarul Ion Lungu a discutat cu directorul ADR Nord-Est portofoliul de proiecte pentru exerciţiul financiar 2021-2027

Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a întâlnit, luni, la Piatra Neamţ, cu conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), respectiv cu directorul general Vasile Asandei şi cu directorul Organismului Intermediat ADRNE, Cristian Zamă, cu care a purtat discuţii despre finalizarea implementării proiectelor cu finanţare europeană aferente exerciţiului financiar 2014-2020 şi despre portofoliul de proiecte care urmează să fie finanţate în noul exerciţiu financiar 2021-2027.

Lungu a spus că gradul de realizare a proiectelor europene de către municipiul Suceava, în sume efectiv încasate, este de peste 60% din alocarea în exerciţiul financiar 2014-2020, ceea ce clasează municipiul Suceava pe primul loc în cadrul regiunii de nord-est la atragerea de fonduri europene.

„Discuţia a fost la fel de importantă în ceea ce priveşte portofoliul de proiecte aferent perioadei de finanţare 2021-2027 pe care îl are pregătit municipalitatea şi care va fi cuprins în Strategia de Dezvoltare Urbană la nivelul Zonei Urbane Funcţionale Suceava, care ne dorim să fie finalizată până la 30.06.2021” a spus Ion Lungu.

El a menţionat că au mai fost purtate discuţii legate de modalitatea de finanţare a proiectelor în Programul Operaţional Regional şi, respectiv, Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Prioritatea de grad zero a municipalităţii este atragerea fondurilor europene” a subliniat Ion Lungu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: