Teodora Munteanu îi invită pe suceveni să-i trimită direct sesizările, pentru a fi soluţionate cu operativitate

> Mă voi deplasa personal pentru a vedea modul de rezolvare a solicitărilor dumneavoastră, anunţă viceprimarul Teodora Munteanu

Viceprimarul USR al Sucevei, Teodora Munteanu, i-a invitat pe suceveni să trimită sesizările pe adresa sa de e-mail, arătând că astfel va creşte operativitatea soluţionării celor semnalate.

Teodora Munteanu a arătat că în cadrul Departamentului de autorizare a activităţilor comerciale a primit sesizări privind funcţiuni de prestări servicii care deranjează mediul rezidenţial.

Cazuri de creştere a nivelului de zgomot în zona locuinţelor

„Cu toate că suntem în vremuri de pandemie şi programul de funcţionare non-stop a fost restricţionat, spălătoriile auto «self-service» creează disconfort prin zgomotul produs. Spre informarea cetăţenilor, precizăm că instituţiile care pot emite buletine de analiză a nivelului de zgomot sunt Agenţia de Mediu Suceava şi DSP Suceava. Se pot face sesizări la 112, la Poliţia Locală Suceava, cât şi la Departamentul autorizare activităţi comerciale din cadrul Primăriei. Deşi sunt respectate normele de sănătate în vigoare şi normele de amplasare a activităţilor producătoare de disconfort pentru populaţie, avem cazuri, din ce în ce mai dese, de creştere a nivelului de zgomot în zona spaţiilor de locuit” a spus Munteanu.

E a mai arătat că printre activităţile pe care le urmăreşte în această perioadă de pandemie sunt şi cele cuprinse şi reglementate de Ordinul 1030/20.08.2009 privitor la activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei.

Astfel, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică se fac verificări periodice şi se doreşte includerea în regulamentul de autorizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe raza municipiului Suceava a unei dovezi de verificare de către DSP – proces-verbal de control, autorizaţie sanitară, certificat de conformitate, notificare.

„Siguranţă înainte de toate”

Teodora Munteanu a mai arătat că, începând cu 1 ianuarie a.c., persoanele fizice şi juridice care efectuează activităţi de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare sunt obligate să solicite certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică la DSP Suceava.

„Această pandemie a adus numeroase schimbări şi provocări în viaţa noastră, toate fiind aproape imposibil de anticipat. De aceea, «Siguranţă înainte de toate» este un îndemn pe care vrem să-l respectăm. Ne dorim ca agenţii economici să revină la un nivel de activitate cât mai bun, oferind produse şi servicii de calitate, care să readucă la normal viaţa comunităţii. Acest deziderat se poate atinge doar cu sprijinul întregii comunităţi. De aceea, pentru a creşte operativitatea sesizării, stimaţi suceveni, vă invit să-mi trimiteţi sugestii, impresii şi sesizări pe adresa de e-mail teodora.munteanu@primariasv.ro. Mă voi deplasa personal pentru a vedea modul de rezolvare a solicitărilor dumneavoastră. Îmi doresc să vă întâlnesc sănătoşi, în vremuri mai bune!” a conchis Teodora Munteanu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: