Prea devreme pentru a trage concluzii despre originea noului coronavirus

Este prea devreme pentru a trage vreo concluzie dacă noul coronavirus SARS-CoV-2 îşi are originea în China, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care efectuează o misiune în această ţară, notează AFP. „Toate ipotezele sunt pe masă. Este clar prea devreme pentru a ajunge la o concluzie legată de locul unde a apărut acest virus, în China sau în afara Chinei”, a declarat directorul pentru situaţii de urgenţă în cadrul organizaţiei, Michael Ryan, într-o conferinţă de presă la Geneva. „Există diferite observaţii ştiinţifice în diverse părţi ale lumii”, a continuat el, „este un puzzle uriaş şi nu poţi avea o imagine de ansamblu uitându-te la una dintre cele 10.000 de piese ale unui puzzle”.

O echipă de experţi ai OMS a sosit pe 14 ianuarie la Wuhan pentru a începe investigarea originilor noului coronavirus ucigaş, primele cazuri fiind detectate la sfârşitul anului 2019 în acest oraş din centrul Chinei. Membrii misiunii au fost conduşi imediat după sosire la un hotel pentru a sta în carantină două săptămâni. Între timp, ei lucrează de la distanţă şi imediat ce vor ieşi din carantină se vor putea deplasa în diverse locuri şi întâlni contactele lor din China.

Beijingul a lăsat să se înţeleagă de mai multe ori că virusul ar fi apărut în afara frontierelor Chinei.

Până în prezent a ucis peste două milioane de persoane în întreaga lume, a infectat zeci de milioane şi a afectat grav economia mondială. „Echipa noastră este pe teren, munca cu colegii noştri chinezi merge bine. Examinăm datele”, a spus Michael Ryan. „Este prea devreme pentru a trage concluzii, dar considerăm că facem unele progrese şi sperăm să continuăm astfel în interesul sănătăţii publice şi al viitorului”, a subliniat responsabilul OMS.

Măştile din pânză rămân la fel de eficiente

Măştile din pânză sunt în continuare la fel de eficiente, chiar şi în faţa noilor mutaţii ale coronavirusului, deoarece modul de transmitere este acelaşi, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care nu intenţionează să-şi schimbe recomandările, notează AFP. „Măştile din pânză, nechirurgicale, pot fi folosite de toate persoanele cu vârsta sub 60 de ani care nu au probleme speciale de sănătate”, a spus directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de Covid-19 din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove.

„În zonele unde virusul circulă, trebuie purtate măşti atunci când oamenii sunt înghesuiţi şi devine imposibil să stea la cel puţin un metru distanţă unul de celălalt, precum şi în camere cu ventilaţie slabă sau prost aerisite”, a adăugat ea într-o conferinţă de presă.

Germania şi Austria au impus portul măştilor medicale (chirurgicale sau FFP2) în magazine şi mijloace de transport.

La rândul său, guvernul francez a cerut să nu mai fie utilizate unele măşti textile, printre care cele făcute acasă, considerând că nu filtrează suficient în faţa apariţiei noilor mutaţii ale coronavirusului.

 „Ţările sunt libere să ia măsurile pe care le consideră necesare”, a continuat Maria Van Kerkhove.

 Or, chiar şi cu mutaţii care pot fi mai contagioase, „nu avem nicio indicaţie sugerând că modul de transmitere s-ar fi schimbat”, a subliniat directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de Covid-19 din cadrul OMS.

 Este motivul pentru care, a explicat ea, în ce priveşte recomandările în vigoare, „nu intenţionăm să le modificăm în stadiul actual”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: