Până vineri, inclusiv

Peste 10.300 de suceveni au fost vaccinaţi împotriva Covid-19

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, consilier Gabriela Băncilă, a anunţat, sâmbătă, că în cursul zilei de vineri s-au vaccinat în judeţ împotriva Covid-19 1.287 persoane, dintre care 510 la Spitalul Judeţean Suceava, 203 la Spitalul Municipal Rădăuţi, 144 la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, 26 la Spitalul Siret, câte 114 la spitalele din Fălticeni şi Gura Humorului, iar 76 la centrul comunitar de vaccinare din Vatra Dornei.

Echipa mobilă de vaccinare a efectuat în perioada 18-22 ianuarie 432 de vaccinări împotriva Covid-19 la beneficiarii din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Sasca Mică, Zvoriştea şi Costâna.

Până sâmbătă, în total, în judeţ se vaccinaseră 10.302 persoane.

Pentru data de 23 ianuarie, în etapa a doua a campaniei de vaccinare (destinată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale) erau înscrise 976 persoane în vederea vaccinării.

În judeţul Suceava, pentru următoarele 7 de zile erau programate pentru vaccinare 7.058 persoane.

Gradul de ocupare al locurilor de vaccinare este de 100% pentru următoarele 7 zile, singurele centre de vaccinare unde mai sunt sloturi disponibile fiind cele de la Spitalul Orăşenesc Siret şi cel de la stadionul Vatra Dornei, ni s-a precizat.

Reamintim că în judeţ sunt deschise publicului, pentru programare, 8 centre de vaccinare (Spitalul Judeţean Suceava, Spitalul Municipal Rădăuţi, Spitalul Municipal Fălticeni, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, Spitalul Orăşenesc Siret, Spitalul Municipal Vatra Dornei şi sala de sport de la stadionul Vatra Dornei), cu o capacitate zilnică de vaccinare de 480 persoane, cu prima doză şi cu rapel.

„Programările la vaccinare sunt condiţionate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operaţiunii, cât şi de dinamica solicitărilor de înscriere la momentul respectiv” transmite DSP Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: