Fălticeni

Persoanele în dificultate primesc pachete cu produse de igienă

> De aceste pachete urmează să beneficieze 1.100 de persoane din municipiu

Primăria Municipiului Fălticeni, prin Direcţia de Asistenţă Socială, începe de luni, 25 ianuarie, distribuirea pachetelor cu produse de igienă personală provenite din stocurile de intervenţie comunitară, prin programul POAD – Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Reamintim, pachetele de igienă conţin: periuţe de dinţi, pastă de dinţi, săpun lichid, şampon pentru copii, şampon pentru adulţi şi detergent de rufe şi sunt achiziţionate cu bani de la UE. De aceste pachete urmează să beneficieze 1.100 de persoane din urbea de pe Şomuz.

Produsele de igienă vor fi distribuite în intervalul orar 9 – 13, punctul de distribuţie fiind amenajat în corpul B al Primăriei Fălticeni (sediul vechii judecătorii). Beneficiarii trebuie să prezinte actul de identitate în original.

Într-o primă etapă, beneficiază de aceste produse persoanele cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat acordat în baza legii nr. 416/2001 şi familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza legii. nr. 277/2010.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: