De exemplu

Era o vreme (nici nu ştiu dacă am evaluat-o corect…) când (deja!) se zicea că dacă nu te manifeşti în online înseamnă că nu eşti, iar în ce priveşte pozele de acolo (alea care fac cât mii de vorbe pe care n-ai răbdare să le citeşti) se punea problema că unele ar fi  mai de succes decât altele. Care? Cu biblioteca în spate, cu faianţa din baie, cu natura, cu un peisaj de departe (cuprinzând poate Machu Picchu, nişte zgârie nori din SUA, un Taj Mahal, un zid chinezesc ori altceva asemenea). Mă tem să constat că, de exemplu (înţeleg că foarte bun exemplu), mai nou le-au întrecut pe celelalte pozele şi filmuleţele „de la medic”. Şi nu tocmai cele, deja pe cale a se învechi în manieră, în care vectori populari de azi apar la injecţiile cu botox, la tratamentele cu colagen ori chiar la dentist (inclusiv fiindcă, în felul acesta, mai salvează câte ceva din buzunar contra influentă informaţie), ci cele de la vaccinarea anti-Covid-19. Iată că (pentru doar câteva exemple) preşedintele ţării şi-a etalat muşchii antrenaţi (chiar struninduşi-i încordaţi, înainte şi după), un ministru de-al său s-a dat văzut în „cămaşă cu fereastră”, iar până şi un baci ale presei naţionale (de dinainte şi după) s-a lăsat filmat spre a deveni viral fără tricou, fără maieu, numai creieri şi muşchi de septuagenar. Acesta-i viitorul? Ba nu, cu siguranţă va urma altceva, încă şi mai şi. Să rămânem pe fază şi să consumăm pe îndelete ce va mai fi!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: