Ieri, în spitalele din judeţ

Niciun loc în secţiile ATI pentru pacienţii Covid-19

> 387 suceveni cu Covid-19 erau spitalizaţi, 124 dintre ei fiind în stare severă sau gravă

În spitalele din judeţul Suceava erau internaţi ieri 387 de pacienţi cu Covid-19, iar numărul total al persoanelor suspecte de infecţie cu SARS-CoV-2 era 51, a anunţat miercuri Prefectura, care a menţionat că numărul sucevenilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 era 15.340.

Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, 45 de persoane diagnosticate cu Covid-19 au fost internate, în acelaşi interval fiind externate 58 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 556 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 210 erau diagnosticaţi cu Covid-19, 44 se aflau în zona tampon, iar 302 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 210 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, 7 prezentau forme uşoare; 113 – forme medii ale bolii; 70 – forme severe; 20 prezentau forme grave, fiind internaţi în secţia ATI (5 fiind ventilaţi non-invaziv, iar 4 fiind intubaţi şi ventilaţi invaziv).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, ieri, de 321 paturi libere, dintre care 29 pentru pacienţi cu Covid-19, 182 în sectorul non-Covid şi 110 pentru zona tampon. La unitatea ATI nu era disponibil niciun pat pentru pacienţi cu Covid; erau însă 28 ventilatoare libere, dintre care 11 pentru pacienţii Covid-19 şi 17 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 95 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (14 cu forme uşoare, 60 prezentând forme medii, 19 cu forme grave şi 2 pacienţi în stare critică), 5 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, nemaifiind niciun loc disponibil în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid erau internaţi 2 pacienţi, nemaifiind niciun loc disponibil.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 17 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, 10 cu forme medii ale bolii, 7 cu forme grave, o persoană fiind suspectă de infecţie cu noul coronavirus. Erau libere 18 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei – 18 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (12 forme medii şi 6 cu forme grave) şi o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 9 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 29 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (13 cu forme uşoare şi 16 prezentând forme medii), fiind libere 12 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul de Boli Cronice Siret – 18 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (10 cu forme uşoare şi 8 persoane cu formă medie), fiind libere 7 locuri în sectorul Covid.

La nivelul judeţului, ieri erau disponibile 75 de locuri libere pentru pacienţi cu Covid-19 şi 134 locuri pentru zona tampon. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: