Judeţul Suceava este primul din ţară unde s-a început recepţia pachetelor de igienă

> Acestea vor fi distribuite persoanelor dezavantajate > Lor le sunt alocate peste 60.000 de pachete

Subprefectul de Suceava Daniel Prorociuc a anunţat că începând de marţi, 19 ianuarie, a început recepţia pachetelor de igienă din Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).

 Judeţul Suceava este primul judeţ din ţară pentru care s-a început repartiţia pachetelor de igienă, pentru acesta fiind alocate 60.922 de pachete, a spus subprefectul.

El a menţionat că pachetele de igienă conţin: periuţe de dinţi – 5 buc., pastă de dinţi, săpun lichid 500 ml, şampon pentru copii 800 ml, şampon pentru adulţi 500 ml şi detergent de rufe 2700 g.

Potrivit lui Daniel Prorociuc, marţi au fost recepţionate 20.241 de pachete de igienă (33,2% din total) în Suceava, Şcheia, Adâncata, Hânţeşti, Zvorâştea, Zamostea, Grămeşti, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuţi, Dărmăneşti, Şerbăuţi, Calafindeşti, Grăniceşti, Mălini, Slatina, Valea Moldovei, Stulpicani, Ostra, Dorneşti, Rădăuţi, Horodnic de Sus, Marginea, Voitinel, Vicovu de Jos, Putna, Frătăuţii Noi, Frătăuţii Vechi, Bilca, Vicovu de Sus, Straja, Ulma şi Brodina.

După finalizarea recepţiei, în toate localităţile din judeţ va începe distribuţia pachetelor de igienă către primele două categorii de beneficiari, aşa cum sunt aceştia definiţi în conţinutul Ordonanţei de Urgenţă 84/2020: > familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; > familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

„POAD contribuie la consolidarea coeziunii sociale şi la reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare şi mâncare preparată), materiale şcolare pentru copii, trusouri pentru nou-născuţi, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate” ni s-a precizat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: