Consiliul Judeţean Suceava îşi acoperă pe propria socoteală doar 1,26% din necesarul pentru finanţarea activităţilor

 > Bugetul judeţului este dependent de cel de stat în proporţie de 98,42%, anul trecut fiind orientate spre Suceava 413,207 milioane de lei > Din taxe, impozite şi tarife de competenţă judeţeană s-au adunat numai aproximativ 75 de milioane de lei, diferenţa provenind de la centru

În 2020, judeţul Suceava a încasat mai puţin cu circa 15% din veniturile totale fundamentate şi aprobate de plenul Consiliul Judeţean. Aşa se rezultă dintr-o analiză publicată pe pagina web a instituţiei executive judeţene, referitoare la execuţia bugetului judeţului la data de 31 decembrie 2020. Astfel, veniturile totale încasate în anul trecut sunt de 419,855 de milioane de lei, în comparaţie cu veniturile programate de 495,174 de milioane de lei, gradul de încasare a banilor pe care se conta fiind de 84,79%. În ceea ce priveşte veniturile proprii, gradul încasare a fost de 97,5%, în vistieria Consiliului Judeţean intrând 74,70 de milioane de lei, faţă de cele 76,62 de milioane de lei votate la începutul anului, în şedinţa deliberativului.

Interesant de remarcat este că gradul de autofinanţare al bugetului judeţului este de doar 17,79%, acesta fiind definit ca diferenţa dintre veniturile totale încasate, inclusiv cele de la bugetul de stat, de 419,855 de milioane de lei, şi cele realizate din taxe, impozite şi tarife din competenţa autorităţilor judeţene sucevene, în valoare de 76,62 de milioane de lei. Pe de altă parte, dacă se raportează veniturile proprii încasate, mai puţin cele „din cote”, în valoare de 5,30 de milioane de lei, la veniturile totale de 419,855 de milioane de lei, gradul de finanţare la nivelul Consiliului Judeţean este de numai 1,26%. De remarcat este şi că la impozitul pe proprietate realizările au fost mai mari decât cele estimate, adică de 2,42 de milioane de lei, în raport cu 2,40 de milioane de lei aprobate, reprezentând 100,91%.

Conform execuţiei bugetului judeţului Suceava la data de 31 decembrie 2020, gradul de dependenţă al bugetului judeţului faţă de bugetul de stat era de 98,42%, anul trecut de la centru spre Suceava fiind orientate 413,207 milioane de lei, din totalul de 419,855 de milioane de lei încasate.

Pe de altă parte, gradul de autonomie decizională este de 55,69%, acesta fiind definit ca diferenţa veniturile totale de 419,855 de milioane de lei şi veniturile nepersonalizate încasate, în valoare de 233,806 milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: