Într-un interval de 24 de ore

144 de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţ

> De luni până marţi, s-au înregistrat 2.745 cazuri de infecţie în ţară > În judeţul Suceava, numărul total al sucevenilor infectaţi a ajuns la 17.636

Până marţi, 19 ianuarie, pe teritoriul României au fost confirmate 697.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 630.236 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare, au fost înregistrate 2.745 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (cu o rată de pozitivare a testelor de 9,6), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu 17.636 de cazuri, dintre care 149 cazuri noi, incidenţa la 14 zile fiind 1,88.

Faţă de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 980 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În această situaţie s-au regăsit şi 71 de pacienţi suceveni.

98 de decese într-o zi

Până ieri, 17.369 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 18.01.2021 (ora 10) – 19.01.2021 (ora 10) au fost raportate 98 de decese (49 bărbaţi şi 49 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea Vrancea şi Ilfov.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 28 decese la categoria de peste 80 de ani.

95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi. Pentru doi pacienţi decedaţi, până ieri nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era 8.417. Dintre ele, 1.050 se aflau internate la ATI.

Până marţi, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.193.417 teste RT-PCR şi 51.608 teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 23.060 de teste RT-PCR (14.692 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.368 la cerere) şi 5.432 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 42.717 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus erau în izolare la domiciliu, iar 11.462 persoane se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 63.150 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se aflau 136. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: