> Nu am simţit niciun disconfort, a spus edilul-şef
Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a vaccinat ieri, la ora 10, împotriva Covid-19.
El a spus că programarea a fost efectuată de Primăria Municipiului Suceava şi că, drept urmare, s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, pentru efectuarea vaccinului împotriva Covid-19.
„A fost ca la oricare alt vaccin, nu am simţit niciun disconfort” a spus Lungu.
El a făcut un apel către suceveni să se vaccineze într-un număr cât mai mare, potrivit lui aceasta fiind „singura soluţie de a ne întoarce cât mai rapid la o viaţă normală”. (N.B.)
Comentarii