Centrele de vaccinare din Suceava sunt gata; mai trebuie ca DSP să aducă personalul medical

>Consilierul Cuşnir (PSD) i-a reproşat viceprimarului Harşovschi că anunţa acest lucru încă de pe 11 ianuarie, însă nici ieri reşedinţa de judeţ nu era pregătită pentru administrarea vaccinului Covid-19 >„Suntem conformi şi avem triaj, sală de aşteptare, punct de vaccinare cu câte 4 cabine, sală postvaccinare şi, bineînţeles, separatoare între fluxul de intrare şi cel de ieşire” a precizat viceprimarul

Ieri, în şedinţa de îndată a Consiliului Local Suceava, alesul municipal Dan Ioan Cuşnir i-a solicitat viceprimarului Lucian Harşovschi să prezinte ce s-a făcut din 11 ianuarie până în prezent pentru pregătirea reşedinţei de judeţ în vederea desfăşurării etapei a doua a campaniei de vaccinare.

Şedinţa a fost convocată cu scopul aprobării schimbării destinaţiei spaţiilor şcolare în care sunt deja înfiinţate centre de vaccinare, act în lipsa căruia Direcţia de Sănătate Publică (DSP) nu ar putea emite avizul sanitar de funcţionare. Consilierul PSD i-a reproşat viceprimarului că „toate modificările s-au făcut, iar sălile au fost mobilate” înainte de fi obţinute voturile deliberativului privind schimbarea destinaţiei spaţiilor cu pricina.

„Nu înţeleg declaraţia dumneavoastră din data de 11 ianuarie – pe care o consider electorală dacă nu aduceţi alte argumente –, prin care spuneaţi că centrele de vaccinare şi municipiul Suceava sunt pregătite” a reliefat Dan Ioan Cuşnir, accentuând că ieri, pe 18 ianuarie, municipiul nu era gata pentru cea de-a doua etapă a administrării vaccinului anti-Covid-19.

Interpelat, viceprimarul Lucian Harşovschi a precizat că Primăria are atribuţii de pregătire „din punct de vedere administrativ”. Pe deasupra, a arătat viceprimarul, fiind o situaţie de forţă majoră, hotărârea s-a dat ulterior, dar în urma unei vizite a reprezentanţilor DSP, deoarece „acestea sunt singurele puncte în care se puteau înfiinţa centre de vaccinare”. Simultan, Primăria a demarat procedura de achiziţionare în regim de urgenţă a mobilierului necesar dotării centrelor, în acest sens alocându-se 63.000 de lei.

Pentru Suceava, CJSU a confirmat constituirea a 5 centre de vaccinare

„Noi a trebuit să punem la dispoziţie şi să dotăm aceste săli de sport, astfel încât să putem schimba destinaţia în centre de vaccinare. S-a achiziţionat o parte din mobilier, a fost o licitaţie făcută, iar colegii noştri de la situaţii de urgenţă, cu cei de la Direcţia de Sănătate Publică, au fost la toate aceste centre şcolare şi, alături de conducerea şcolilor, au convenit asupra destinaţiilor provizorii. În urma vizitei de la DSP, suntem conformi şi avem triaj, sală de aşteptare, punct de vaccinare cu câte patru cabine, sală postvaccinare şi, bineînţeles, separatoare între fluxul de intrare şi cel de ieşire” a spus Harşovschi. Potrivit viceprimarului, decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) prin care s-a confirmat constituirea celor cinci centre de vaccinare anti-Covid-19 a fost dată pe 16 ianuarie, în cauză fiind cele de la sălile de sport ale Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din Obcini, Şcolii Gimnaziale „Miron Costin” din Burdujeni, Şcolii Gimnaziale „Grigore Alexandru Ghica” din Iţcani, Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, cât şi centrul din incinta Iulius Mall.

„După ce dăm hotărârea de Consiliu Local, de acum urmează ca DSP să aducă personalul medical şi ceea ce mai înseamnă actul medical” a precizat Lucian Harşovschi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: