Căţel aruncat ca un gunoi într-o pubelă din Suceava

> Lucian Harşovschi: A avut şansa să fie auzit de un trecător, iar angajaţi ai Serviciului de Ecologizare l-au salvat

Lucian Harşovschi, viceprimar al Sucevei, şi-a exprimat indignarea, duminică seara, faţă de modul în care a fost abandonat un căţel care a fost aruncat într-o pubelă îngropată din oraş, printre gunoaie.

„Acest căţel a fost abandonat, fără milă, într-unul din amplasamentele îngropate din oraş, asemenea unui gunoi menajer” a spus viceprimarul.

El a menţionat că acel căţel a avut şansa ca un trecător să îl audă şi imediat să sesizeze Serviciul de ecologizare şi gestionare al câinilor fără stăpân, care a acţionat pentru a-l putea salva dintre deşeuri.

„Din păcate, acest caz nu este singular, frecvent în municipiul Suceava sunt aduşi şi abandonaţi mulţi căţei. În consecinţă, administraţia locală continuă acţiunile de strângere a câinilor fără stăpân de pe străzile din municipiul Suceava” a spus viceprimarul.

Anul trecut, peste 700 de câini au fost duşi la adăpost

El a adăugat că, anul trecut, 716 câini au fost capturaţi şi duşi în adăpostul de pe strada Energeticianului, unde li s-au efectuat deparazitarea, sterilizarea, vaccinarea şi microciparea.

De asemenea, ca urmare a colaborării municipalităţii cu Asociaţia Pro Animals Tina, 625 de căţei au fost adoptaţi, 42 în ţară, iar 583 în străinătate.

287 de câini aşteaptă să fie adoptaţi

„Încurajez în continuare adopţia din adăpost, aceasta este gratuită şi se poate realiza la sediul adăpostului sau printr-o solicitare trimisă pe adresa de e-mail adoptiicatei@primariasv.ro” a precizat Lucian Harşovschi.

În prezent, în adăpost sunt 287 de câini care aşteaptă să fie adoptaţi.

„Locul animalelor nu este pe stradă” a conchis viceprimarul. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: