În contextul Covid-19

Amenzi de 27.000 de lei aplicate în weekend de poliţişti

> Au fost controlate peste 200 de localuri din judeţ şi aproape 4.000 de suceveni aflaţi în izolare sau carantină

Poliţia Suceava a transmis că în weekend au fost intensificate activităţile de verificare a modului de respectare a interdicţiilor impuse în condiţiile stării de alertă.

Poliţiştii din cadrul IPJ Suceava, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai ISU, ai DSP, ai DSVSA şi ai ITM au efectuat verificări în zonele aglomerate, pentru a constata dacă sucevenii respectă restricţiile impuse în contextul Covid-19.

În perioada 15–17 ianuarie, au fost verificate 207 societăţi comerciale şi peste 50 de mijloace de transport, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 132 de amenzi, în valoare totală de 27.000 lei. Totodată, au fost verificate cu privire la respectarea interdicţiilor impuse 3.906 persoane.

În acelaşi timp, au fost intensificate instruirile cu administratorii de unităţi turistice şi hoteliere şi din circuitul HoReCa, fiind prezentate cadrul legal, dar şi sancţiunile în cazul nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2. Reprezentanţii tuturor unităţilor turistice şi de cazare, precum şi ai restaurantelor au fost instruiţi cu privire la interdicţia de organizare a evenimentelor private. De menţionat în acest context că autorităţile nu au găsit „abateri majore” de la restricţii.

Duminică, Poliţia Oraşului Solca a fost anunţată că pe raza comunei Arbore, la mai multe baruri şi restaurante, nu se respectă măsurile restrictive, localitatea fiind în scenariul roşu.

Drept urmare, au fost efectuate verificări, ocazie cu care au fost identificate două situaţii de nerespectare a măsurilor legale. În primul caz, administratorul localului a fost amendat cu 5.000 lei. Cu amendă s-a ales şi administratorul altui bar, după ce în interiorul localului a fost depistată o persoană care consuma alcool.

În aceeaşi zi, lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus s-au deplasat la domiciliul unui tânăr de 24 ani din localitate, care ar fi trebuit să stea în izolare. Acesta însă era plecat în momentul controlului, fiind, prin urmare, amendat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: