Proba practică a examenului auto

A început reprogramarea candidaţilor

>  Numărul de locuri pentru proba teoretică a fost suplimentat

Prefectura Suceava a anunţat, ieri, că în continuarea eforturilor depuse în vederea normalizării activităţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava  au fost dispuse noi măsuri.

În urma analizei realizate la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, a fost decisă suplimentarea cu 15 locuri/interval orar a locurilor alocate pentru rezervare prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie pe site-ul Instituţiei Prefectului, în vederea reexaminării la proba teoretică a candidaţilor.

Totodată, începând din data de 13 ianuarie până în data de 18 ianuarie, a fost demarată activitatea de reprogramare, respectiv reexaminare a candidaţilor programaţi pentru examinarea la proba practică în perioada 5.01.2021 – 8.01.2021, respectiv data de 11.01.2021.

„Candidaţii vor fi informaţi cu privire la modificările survenite şi data exactă a susţinerii examinării prin intermediul şcolilor de şoferi şi a instructorilor auto” a precizat sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: