În spitalele din judeţ sunt internaţi 349 de pacienţi cu Covid-19

> 1.218 cazuri de Covid-19 în evoluţie în 105 localităţi

În spitalele din judeţul Suceava, miercuri erau internaţi 349 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi 111 de pacienţi cu suspiciune de Covid-19, iar la Spitalul Municipal Rădăuţi nu mai erau locuri libere pentru pacienţi Covid-19 şi nici în ATI Suceava.

Potrivit centralizării transmise de Prefectura Suceava, în anterioarele 24 de ore în spitalele din judeţ au fost internate 16 persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 51 de persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 563 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 180 sunt diagnosticaţi cu Covid-19, 84 sunt în zona tampon şi 299 sunt cu alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 180 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 din SJU Suceava, 25 prezentau forme uşoare, 83 – forme medii ale bolii; 52 – forme severe 20 – forme grave şi erau internaţi în secţia ATI (dintre aceştia 3 pacienţi erau ventilaţi non-invaziv şi 7 intubaţi, ventilaţi invaziv).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, ieri, de 316 paturi libere, dintre care 59 pentru pacienţi cu Covid-19, 155 în sectorul non-Covid şi 102 pentru zona tampon.

La unitatea ATI nu erau disponibile paturi pentru pacienţi cu Covid, erau 23 ventilatoare libere, dintre care 10 pentru pacienţii Covid-19 şi 13 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 91 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (14 cu forme uşoare, 58 prezentând forme medii, 17 forme grave şi 2 pacienţi în stare critică), 8 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus şi nu mai erau locuri libere în sectorul Covid. La unitatea ATI erau internaţi 2 pacienţi.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 20 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, dintre aceştia 12 prezentau forme medii şi 8 forme grave, 3 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 15 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei – 13 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (9 forme medii şi 4 cu forme grave) şi 10 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 14 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 28 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (16 cu forme uşoare şi 12 prezentând forme medii) şi 4 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 17 locuri în sectorul Covid.

La Spitalul de Boli Cronice Siret – 17 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (8 cu forme uşoare şi 9 persoane cu formă medie), două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

La nivelul judeţului erau disponibile 100 de locuri Covid şi 115 pentru zona tampon.

Până miercuri dimineaţa, conform datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în judeţ au fost declarate vindecate de Covid-19 14.723 de persoane.

În judeţul Suceava, 1.218 cazuri de Covid-19 în evoluţie în 105 localităţi

În judeţul Suceava erau, miercuri, 1.218 cazuri de Covid-19 în evoluţie, în 105 localităţi.

Conform distribuţiei cazurilor de Covid-19 pe unităţi administrativ-teritoriale, din cele 114 localităţi, 9 nu au niciun caz de infecţie cu Covid-19 în evoluţie, 9 au câte unul, 44 au sub cinci, 31 au sub zece, iar 21 au peste zece cazuri în evoluţie.

Totodată, în carantină se aflau 1017 persoane, dintre care 123 intrate în anterioarele 24 de ore, iar în izolare la domiciliu se aflau 698 de persoane, dintre care 78 intrate în anterioarele 24 de ore.

În judeţ, numărul total de persoane testate era de 112.923, iar în anterioarele 24 de ore au fost testate 1.302 persoane dintre care pentru 95 a fost confirmată infecţia cu noul coronavirus şi cu o pozitivare a testelor de 7,3% din total.

Rata de infectare în judeţ era de 1,54 cazuri la mia de locuitori.

Cinci localităţi, respectiv Rădăuţi, Arbore, Ipoteşti, Dorneşti şi Todireşti au o rată de infectare mai mare de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori şi se găsesc în „zona roşie”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: