Cu privire la măsurile dispuse pentru protejarea şi respectarea drepturilor personalului medical în contextul pandemic actual

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a transmis opt întrebări ministrului Sănătăţii

Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu a solicitat ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să răspundă, detaliat, la mai multe întrebări care, potrivit lui, frământă în prezent zeci de mii de angajaţi din domeniul medical.

Vă prezentăm integral interpelarea transmisă de deputatul Eugen Bejinariu. (N.B.)

Cu referire la contextul măsurilor legale dispuse în domeniul sanitar pentru gestionarea pandemiei Covid-19 şi având în vedere obligaţia autorităţilor de a implementa decizii ce conduc la respectarea tuturor drepturilor pe care le au toţi lucrătorii din domeniul sanitar, vă adresez întrebări legitime ce revendică răspunsuri rapide.

Atât medicii cât şi întreg personalul specializat sau auxiliar ce lucrează în domeniul sanitar alcătuiesc ceea ce cu toţii numim, umil şi recunoscător, „luptătorii din linia întâi a pandemiei”. Având în vedere faptul că foarte multe unităţi sanitare au devenit adevărate focare Codiv-19 pe durata pandemiei şi având în vedere faptul că un număr însemnat de persoane infectate cu noul coronavirus fac parte din rândul angajaţilor unităţilor medicale şi spitaliceşti, precum şi având revendicările legitime ale mai multor organizaţii sindicale din domeniul medical, vă rog să puneţi la dispoziţie un material detaliat care sa răspundă acestor preocupări:

  1. Ce măsuri aţi dispus în cadrul Ministerului Sănătății astfel încât în cadrul tuturor unităţilor sanitare din subordine să se reducă numărul de infectări în rândul medicilor şi personalului medical?
  2. Aţi determinat şi comunicat un standard profesional privind durata de utilizare a echipamentelor de protecţie ale medicilor şi personalului medical?
  3. În ce fel aţi dispus să fie implementate garanţii cu privire la faptul că în unităţile medicale ajung doar echipamente de protecţie omologate şi eficiente (astfel încât să evitaţi ca personalul medical să primească echipamente de protecţie neconforme, aşa cum au fost distribuite populaţiei de către autorităţi)?
  4. Aţi elaborat un normativ de personal adecvat tratamentului pacienților Covid-19 astfel încât să avem siguranţa că toate unităţile medicale dispun de resurse umane specializate şi astfel încât să fie asigurat atât dreptul la sănătate al cetăţenilor români cât şi drepturile cadrelor medicale?
  5. Care este actul normativ de personal pentru asigurarea procesului de vaccinare la nivel naţional, astfel încât Ministerul Sănătăţii să garanteze resurse umane şi materiale pe durata tuturor etapelor de vaccinare?
  6. Ce măsuri aveţi în vedere pentru respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii personalului medical decedat la datorie (sunt 81 de persoane, medici şi personal medical, membri ai Federaţiei Sindicale Solidaritatea Sanitară, care au decedat în lupta pentru depăşirea pandemiei şi pentru care Guvernul refuză să acorde drepturile legale la pensia de urmaş şi drepturile adiţionale prevăzute de legea 56/2020)?
  7. Aveţi în vedere adoptarea unor măsuri legale astfel încât Covid-19 să fie considerată boală profesională în rândul lucrătorilor din sănătate?
  8. Ce măsuri aveţi în vedere pentru respectarea drepturilor financiare ale lucrătorilor din sănătate, aşa cum sunt acestea solicitate de membrii organizațiilor sindicale (anularea reducerii salariilor de bază prevăzută în OUG 226/2020, introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa 2 a legii 153/2017, raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale, acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi lucrătorii din sănătate, plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază etc.)?

Toate cele de mai sus constituie frământări active şi legitime ale zecilor de mii de lucrători din domeniul medical. Aceştia, dincolo de a fi gratulaţi cu eticheta de „luptători aflaţi în prima linie” sunt profesionişti care fac sacrificii de un an şi vor fi în continuare oameni pe care ne bazam pentru succesul campaniei de vaccinare in Romania. Organizaţiile sindicale au anunţat în mod repetat că vor organiza greve dacă drepturile lor nu sunt recunoscute dincolo de aplauze şi omagii. Cred că Romania nu îşi permite în acest moment o inactivitate a personalului din unităţile sanitare, după cum rolul Guvernului şi în special al ministerului pe care îl conduceți este acela de a identifica şi implementa soluţii pentru depăşirea pandemiei şi organizarea unei campanii de vaccinare de succes in 2021. Vă transmit alăturat pentru informare un memoriu elaborat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din Romania, aşa cum a fost acesta înaintat biroului meu parlamentar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: