> Acesta a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un gard
Un bărbat de 30 ani şi un tânăr de 17 ani au fost spitalizaţi după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un gard.
Accidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, pe raza comunei Pătrăuţi. Un localnic de 46 de ani conducea un autoturism pe un drum comunal neclasificat, având direcţia de deplasare dinspre cartierul Moldoveni spre DJ 208V.
La un moment dat, ajungând în dreptul imobilului nr. 44, el a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune frontală cu gardul imobilului.
În urma accidentului rutier au fost răniţi cei doi pasageri, care au fost ulterior transportaţi la UPU Suceava.
Bărbatul de la volan nu are permis şi conducea având 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, el este cercetat penal pentru „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului” şi „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”. (N.B.)
Comentarii