Pe fondul scăderii accentuate a temperaturilor

Inspectorii de muncă suceveni controlează firmele cu angajaţi care lucrează în aer liber

>„Atenţionăm pe angajatori că nerespectarea obligaţiilor care le revin poate duce la aplicarea sancţiunilor de rigoare” pune în vedere Romeo Buntariu, şeful ITM, precizând că amenzile sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei

>Printre cei mai expuşi sunt salariaţii agenţilor economici cu activitate de spălătorie auto, vulcanizare, service auto, prelucrare a lemnului, comerţ în pieţe şi târguri, dar şi vânzătorii de presă şi florarii

Pe fondul prognozelor conform cărora în perioada următoare se vor înregistra fenomene meteorologice severe şi valori de temperatură foarte scăzute, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava va proceda la verificarea modului în care sunt respectate prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2000 privind protecţia lucrătorilor la temperaturi extreme. Anunţul este făcut de inspectorul-şef Romeo Butnariu, care precizează că pe durata controalelor, inspectorii de muncă vor verifica, printre altele, asigurarea echipamentului individual de protecţie împotriva gerului, cât şi existenţa instrucţiunilor pentru lucrul în aer liber şi pe cele referitoare la îndepărtarea zăpezii.

„Printre obligaţiile minimale de menţinere a stării de sănătate a salariaţilor se numără reducerea duratei zilei de lucru, alternarea efortului dinamic cu cel static, distribuirea de ceai fierbinte şi asigurarea unor spaţii cu microclimat corespunzător” subliniază inspectorul-şef Butnariu, menţionând că persoanele care suferă de afecţiuni ce presupun contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme vor beneficia de reducerea programului. Printre cei mai expuşi la temperaturile negative scăzute sunt salariaţii agenţilor economici cu activitate de spălătorie auto, vulcanizare, service auto, prelucrarea lemnului, comerţ în pieţe şi târguri, precum şi vânzătorii de presă şi flori. „Atenţionăm pe angajatori că nerespectarea obligaţiilor care le revin poate duce la aplicarea sancţiunilor de rigoare, potrivit prevederilor legale” a pus în vedere Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava. Sancţiunile contravenţionale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi scăzute extreme, pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei. Cu adevărat periculoase devin situaţiile în care mercurul termometrului coboară sub -200 C sau cele în care temperaturile scăzute corelate cu vânt intens devin echivalente cu acest nivel termic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: