Suceava

Iluminatul ornamental va funcţiona până după încheierea sărbătorilor de iarnă pe stil vechi

>„Cred că am adus o rază de bucurie în sufletul sucevenilor, în această perioadă de grea încercare pentru mulţi dintre noi” a spus primarul Ion Lungu, adăugând că a primit „foarte multe complimente” referitor la modul în care a arătat oraşul

 Instalaţiile şi ornamentele luminoase din municipiul reşedinţă de judeţ vor funcţiona până pe 18 ianuarie. Anunţul este făcut de Ion Lungu, primarul Sucevei, care a precizat că sistarea alimentării sistemului se va face după ce se vor încheia inclusiv Sărbătorile de iarnă ale credincioşilor de stil vechi. „Iluminatul ornamental va funcţiona în municipiul Suceava până luni, 18 ianuarie. După ce trec toate sărbătorile de iarnă pe stil nou, cât şi cele pe stil vechi, vom întrerupe acest iluminat, iar eu zic că a arătat destul de bine oraşul în acest an” a arătat şeful municipalităţii sucevene.

În 2020, inaugurarea iluminatului ornamental din perioada sărbătorilor de iarnă nu s-a mai bucurat de fastul cu care locuitorii municipiului Suceava au fost obişnuiţi de-a lungul anilor. Amploarea manifestării a fost limitată de criza de sănătate publică, cât şi de pericolul de răspândire a SarS-CoV-2. Butonul care a conectat instalaţiile luminoase din Bradul de Crăciun de pe esplanada Casei Culturii, precum şi pe cele din cartierele urbei, a fost apăsat sâmbătă, pe 28 noiembrie, la ora 18.00, de Ziua Bucovinei, în prezenţa lui Ion Lungu şi a altor oficialităţi, dar cu o asistenţă redusă din partea publicului. „Iată, din 28 noiembrie a funcţionat şi funcţionează, până pe 18 ianuarie, acest iluminat ornamental. Am primit foarte multe complimente pe această temă, iar eu cred că am adus o rază de bucurie în sufletul sucevenilor, în această perioadă de grea încercare pentru mulţi dintre noi” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: