Vals la castelul cuvântului

> Traian Nistiriuc-Ivanciu, împlinirea unui destin literar

Cu două volume apărute în anul 2020, an care pentru cei mai mulţi dintre pământeni nu a fost tocmai unul „de graţie”, „Şaptezeci de toamne” – versuri şi „Ochi de vals” – proză scurtă, scriitorul Traian Nistiriuc-Ivanciu ne întăreşte convingerea că singura certitudine în aceste vremuri incerte rămân cultura (nu şi destinul ei, din păcate) în general şi creaţia artistică în particular, iar literatura, fie că are însuşiri de cronică, de oracol sau de memorial, nu este o cădere în timp, ci o transgresare şi o transfigurare a acestuia. Şi că nicio pandemie şi nicio autoritate nu pot impune o claustrare a spiritului celor înzestraţi cu har şi dorinţa de-a scrie.

Dacă poetul Traian Nistiriuc-Ivanciu şi-ar fi dat la iveală mai curând preocuparea pentru naraţiunea fantastică, aducându-şi prozele la „dreapta judecată” a cititorului, filonul sănătos al acestora, mitul, ar fi inundat deja terenul fertil al literaturii bucovinene.

„Ochi de vals” este primul său volum de proză, însă unul îndelung pregătit – unele naraţiuni îşi au începutul încă de pe când autorul abia atinsese vârsta majoratului şi sunt aduse la „deznodământ” la maturitate septuagenară. Putem vorbi, aşadar, despre o operă revizuită şi adăugită asiduu, rămasă, din motive cunoscute doar de autorul ei, la stadiul de manuscris.

Structurată, nu întâmplător, în două capitole, „Ochi de vals” şi „Mitologicale”, cartea are, dincolo de tematica felurită, o unitate stilistică care vădeşte o voce epică distinctă, aşa cum toate cele patru volume de versuri semnate de autor îi poartă amprenta lirică inconfundabilă. Dacă în primul ciclu, cel „romantic”, al „primelor iubiri”, se vădesc bogăţia trăirilor lăuntrice exhibată cu nonşalanţa tinereţii şi o vagă etalare a erudiţiei (doar cu aceasta reuşeşte eroul din „Ochi de vals” să-şi câştige Cosânzeana, o „seducţie” intelectuală, aşadar), în partea a doua a cărţii, Traian Nistiriuc îşi camuflează tezaurul spiritual într-un discurs natural, autentic, reuşind, printre altele, să aducă cotidianul şi cuvântul uzual la nivel de artă.

„Mitologicalele” lui Traian Nistiriuc sunt o suită de povestiri la care „meştereşte” de o jumătate de veac, unele scrise cu vădită intenţie de parodiere, nu a mitului antic, ci a societăţii contemporane, altele, cele mai interesante şi mai autentice, izvorâte din stânca mitologiei autohtone, din credinţele şi superstiţiile înaintaşilor. Mitul şi eresul coabitează în prozele sale, producând eroilor acestora uimiri şi spaime ancestrale, perpetuate de generaţii. Astfel, copilul crescut cu „poveştile” părinteşti despre locuri şi forţe malefice va trăi la rândul său experienţe terifiante, păşind cu naturaleţe frontiera dintre real şi fantastic, dintre timpul curent şi cel al eternului magic. Escatologia, una din temele predilecte ale prozatorului, este pretextul de a răspunde, cu umor înţelept, marilor întrebări. Se spune că nimeni nu s-a întors de pe „lumea cealaltă”, pentru a povesti cum este „dincolo”, dar unul dintre eroii lui Traian Nistiriuc are năstruşnica idee de a ţine un jurnal postum, altul trece graniţa dintre lumi în sens invers să-şi lumineze contemporanii cum stă treaba în Rai şi în Iad, iar altul se reîntrupează în corpul profanatorului său pentru a-şi face singur dreptate.

O altă constantă a prozelor sale, tot de sorginte magic-folclorică, este „pactul cu diavolul”, nu doar ca o luptă dintre bine şi rău, ci şi ca una dintre frică şi tentaţie, care are drept front sufletul omului sau o întreagă comunitate. Nu lipsesc din „arsenalul” epic al autorului popii, vrăjitoarele, solomonarii, animalele demonice, dar şi protagonişti ai miracolului cotidian, domestic, însemnaţi pe viaţă de conflagraţia mondială la care au luat parte, al căror eroism este minimalizat şi ridiculizat de contemporani.

Nuvela „Aşteptări”, o dramatică evocare a unuia dintre miile de soldaţi români dispăruţi pe frontul sovietic, ne dovedeşte că Traian Nistiriuc stăpâneşte bine arta narativă, atât în ramă, cât şi în ramificaţii, şi poate crea portrete puternice, tipologice. Tot de arta sa literară ţine şi oralitatea, limbajul colorat, perfect adaptat situaţiilor şi caracterelor, paremiologicul, ca şi umorul debordant, în cele mai diverse nuanţe ale sale, de la cel mucalit, la cel sarcastic.

Salut apariţia acestui volum cu bucuria că literatura din Bucovina a mai câştigat un prozator care, completându-l şi nu umbrindu-l pe poetul Traian Nistiriuc-Ivanciu, îi împlineşte şi îi pecetluieşte destinul literar.

LUMINIŢA IGNEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: