În Duminica după Botezul Domnului, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în vizită pastorală în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sf. Andrei Basarabi”, comuna Preuteşti.
Ierarhul a slujit Sf. Liturghie în biserica localităţii, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi. La eveniment au participat numeroşi credincioşi şi oficialităţi locale.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi. Toţi cei prezenţi în sfânta biserică au păstrat cu atenţie normele sanitare în vigoare.
Satul Basarabi, din comuna Preuteşti, are o singură biserică ortodoxă, închinată Sf. Apostol Andrei şi, ulterior, sărbătorii Naşterea Maicii Domnului.
Construcţia de zid pe temelie de piatră este ctitoria agăi Andrei Başotă, ridicată în 1838 şi sfinţită în 1839 de către mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei. (C.T.)
Comentarii