Potrivit liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan

Înlocuirile de directori de unităţi şcolare din judeţ sunt politice sau răfuieli personale

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, susţine că recentele numiri de directori făcute de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava la cârma câtorva şcoli şi licee din judeţ ridică nişte semne de întrebare legate atât de oportunitatea acestor schimbări, cât şi asupra onestităţii cu care au fost făcute.

„Afirmăm asta pentru că, în mod repetat, actuala putere a clamat în timpul campaniei electorale că se doreşte depolitizarea învăţământului, or deciziile ulterioare ne dovedesc exact contrariul, în această cheie încadrându-se şi numirile celor 15 directori la nivelul judeţului Suceava” arată Ioan Stan într-un comunicat de presă.

El spune că, dincolo de legalitatea acestor numiri, este absolut pertinent să-şi pună o întrebare „legată de oportunitatea şi moralitatea acestor înlocuiri – mişcare ce va tulbura, pentru o miză locală aparent mică, 6 luni de mandat, continuitatea şi buna desfăşurare a anului şcolar”.

Liderul PSD Suceava spune că aceste schimbări au loc acum, când întreg sistemul de învăţământ ar trebui să pregătească începerea şcolii în format fizic în cele mai bune condiţii după data de 8 februarie. Iar în acest context, pare absurd ca preocuparea principală a Inspectoratului Şcolar Judeţean să fie schimbarea directorilor, când tocmai experienţa managerială a acestora trebuie pusă în interesul învăţământului, pentru a începe cum se cuvine noul semestru.

„Numai că, atunci când e ordin de la partid, interesul învăţământului este pus pe locul doi, iar ordinul se execută, nu se discută. Astfel, deşi calitatea managerială a celor înlocuiţi nu poate fi pusă la îndoială, s-a hotărât schimbarea lor din funcţie, fiind înlocuiţi cu apropiaţi ai actualei coaliţii de guvernare, acesta fiind singurul criteriu de selecţie şi principala lor calitate” a arătat Ioan Stan.

Senatorul PSD spune că dacă schimbarea directorului adjunct de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” poate fi explicabilă prin prisma alegerilor locale ce vor urma, acesta urmând să-şi exercite influenţa din zonă pentru a aduce voturi cui trebuie, se întreabă cum poate fi explicată cea a directorului de la Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni.

„Gurile rele spun că la înlocuirea acestuia nu au contat deloc rezultatele manageriale, care sunt excepţionale, ci un conflict între domnia sa şi soţia actualului şef a învăţământului sucevean, acesta fiind victima unei răzbunări de familie. Dacă este adevărat acest zvon, este trist şi înjositor pentru instituţia Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ca să nu mai spunem că la festivitatea desfăşurată la Şcoala Gimnazială «Dimitrie Onciul» cu ocazia modernizării acesteia, în toamna anului trecut, inspectorul şcolar general adjunct Puiu a ameninţat-o cu destituirea pe fosta directoare, pentru că primarul localităţii a invitat şi un reprezentant al Organizaţiei Judeţene PSD Suceava. Iată că s-a ţinut de cuvânt!” a conchis Ioan Stan.

„În acest context pandemic, când sistemul de învăţământ a trebuit să se adapteze unor situaţii cu totul excepţionale, aceste numiri par mai degrabă un moft de partid decât o necesitate şi o nouă dovadă că cei de la putere una zic şi alta fac” consideră senatorul. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: