Prorectorul USV Mihai Dimian:

Campania de vaccinare putea fi organizată mai bine

> USV a pus la dispoziţie un frigider de -80 de grade C, unde pot fi păstrate mii de doze pentru etapa a doua a vaccinării

Prorectorul USV, prof. univ. dr. Mihai Dimian, a declarat, vineri, la News Bucovina, că actuala campanie de vaccinare putea fi mai bine organizată şi că trebuie să fie oferite mai multe informaţii despre cum acţionează vaccinul.

El a arătat că se va vaccina atunci când îi va veni rândul, dacă între timp nu se îmbolnăveşte şi dezvoltă anticorpi, apreciind că dacă printre medici au fost şi dintre cei care s-au îmbolnăvit recent, ar fi trebuit să li se facă teste de anticorpi; iar dacă aceştia au dezvoltat anticorpi care îi apără, atunci ar fi trebuit să li se administreze vaccinul ulterior.

Lumea crede că dacă s-a vaccinat, a scăpat

„Nu s-a explicat foarte clar că vaccinul nu are un efect imediat. Şi cei care au făcut vaccinul antigripal ştiu că, în timp, organismul începe să dezvolte anticorpi, anticorpi care se desfăşoară în deplinătatea lor în două-trei săptămâni. Am văzut ştiri că cineva s-a vaccinat şi s-a îmbolnăvit. Da, nu e nimic spectaculos. Dacă se întâmplă asta peste trei-patru săptămâni de la vaccinare este o problemă. Abia atunci este o ştire” a spus Dimian.

El a arătat că lumea crede că dacă s-a vaccinat a scăpat.

„Nu! Este un proces prin care organismul tău reacţionează la vaccin, iar în urma acestei reacţiuni devii protejat împotriva acestui virus” a spus Dimian.

Universitarul a spus că nici festivismul primirii vaccinului la graniţă nu a fost de ajutor în această campanie.

„Din punctul meu de vedere, nu e normal să te duci la graniţă să aştepţi o cutie” a arătat Dimian.

El a mai declarat că a informat Ministerul Educaţiei că USV are un frigider de -80 de grade Celsius.

„Am eliberat nişte rafturi şi le-am pus la dispoziţie pentru câteva mii de doze de vaccin” a precizat prorectorul USV.

Mihai Dimian a explicat că dorinţa cadrelor didactice este să se vaccineze organizat şi că pentru etapa a doua a vaccinării USV are infrastructura necesară.

Potrivit acestuia, până în 15 ianuarie se efectuează înscrierea cadrelor didactice care vor să se vaccineze. El a estimat că mai mult de jumătate vor dori.

Prorectorul a mai atras atenţia că trebuie şi o anumită precauţie, pentru că vaccinul nu a fost validat în condiţii normale, în sensul că nu se ştie cât timp vaccinul va asigura protecţie.

„Lumea care luptă acum în favoarea vaccinului cu toate forţele ar trebui să fie precaută, pentru că nu este un vaccin care a fost validat în condiţii normale. Noi avem încă semne de întrebare cu vaccinurile care au fost testate 2 ani de zile, dar un vaccin făcut în grabă… Însă asta este ce avem la îndemână acum. Luptăm cu ceea ce avem” a spus Dimian.

El i-a îndemnat pe cei care au trecut prin boală şi pe cei din jurul lor să vorbească acum, să spună care sunt consecinţele infectării şi de ce este necesară vaccinarea.

Mihai Dimian crede că dacă jumătate din populaţie se va vaccina într-un interval de 3-6 luni, iar vaccinul este într-adevăr la fel de bun şi ne protejează cum este prezentat în studii şi autorizările făcute în grabă, atunci este posibilă revenirea la o situaţie de normalitate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: