Primarul Ion Lungu stă la rând să se vaccineze

Marea prioritate a Primăriei Municipiului Suceava, în acest debut de nou an, este asigurarea spaţiilor pentru etapa a doua de administrare a vaccinului Covid-19, a declarat ieri primarul Ion Lungu.

„Stăm în contact cu Prefectura, cu Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, să vedem care ne sunt atribuţiile, pentru a face tot ce putem ca să asigurăm spaţiilor necesare, cât şi desfăşurarea în condiţii normale a acestei etape de vaccinare” a punctat şeful municipalităţii sucevene.

Primarul a ţinut să menţioneze că, personal, îşi va aştepta rândul şi se va vaccina în cea de-a doua etapă a campaniei, care va debuta la jumătatea acestei luni.

Edilul-şef a îndemnat să procedeze la fel şi celelalte „personalităţi publice din toate domeniile de activitate”, un apel în acest sens fiind făcut şi către locuitorii reşedinţei de judeţ.

„În ceea ce mă priveşte, bineînţeles că şi eu mă vaccinez. Aşa cum prevăd reglementările legale, reprezentanţii autorităţilor publice intră în etapa a doua, cea care începe de pe 15 ianuarie. Sigur, nu sărim peste rând. Vreau să asigur că, atunci când îmi vine rândul la vaccinare, am s-o fac public. Cred în acest vaccin, am încredere în experţii din sănătate şi, chiar dacă nu este obligatoriu, eu îndemn cetăţenii municipiului Suceava să facă acest vaccin” a spus primarul Sucevei.

Rata de infectare în municipiul Suceava crescuse, marţi, la 2,09 la mia de locuitori. Chiar dacă a apreciat-o ca fiind una „satisfăcătoare”, Ion Lungu a îndemnat la „realism”, deoarece, pe durata sărbătorilor de iarnă numărul testelor făcute de suceveni a scăzut foarte mult. „Cu toţii dorim să ne întoarcem la o stare de normalitate. Or, aceasta poate veni doar vaccinându-ne şi sper ca tot mai mulţi suceveni să facă acest  lucru. Este un act de responsabilitate civică. Şi să ne uităm la Israel, unde sute de oameni stau la cozi ca să facă acest vaccin” a declarat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: