Mulţumiri de la Suceava
Carantină. Nimeni nu-şi poate închipui ce este în perioada asta în sufletul spărgătorilor de locuinţe…
Comic. „Comicul este singurul în măsură să ne dea forţa de a suporta tragedia existenţei.” (Eugene Ionesco, „Notes et contrenotes”)
Covid. Soţul se trezeşte neaşteptat din comă. Nevasta îşi dă jos hainele de doliu şi zice: Pe tine nu m-am putut baza niciodată!
Excursie. Program de weekend în vreme de pandemie: excursie în grup familial, cu ghid, în sufragerie, cu popas pe balcon. Plecarea la ora 10.30, din holul de la intrare.
Facebook. Cuvintele pot distruge o relaţie. Mai ales dacă e vorba despre parolele de Facebook.
Gripă. Doi soţi înăcriţi, sictiriţi de prea lunga lor convieţuire, se privesc, tăcuţi – în izolare forţată fiind – la fel ca doi colegi de birou atinşi de gripă, fiecare fiind convins că nu el, ci celălalt a adus şi i-a transmis virusul…
Invenţie. Covid-19 a fost în mod sigur inventat de o femeie: fotbalul este anulat, barurile şi restaurantele sunt închise; cu amicii n-ai voie să te vezi, eşti obligat să stai acasă cu soţia.
Invidie. Un scriitor cu notorietate – consemnat de Covid la domiciliu –, citind manuscrisul unui tânăr, ne(re)cunoscut: ce noroc că nu-l ştie nimeni! Puştanul ăsta are mai mult talent decât mine!
Iubire. Ce este iubirea? Efortul bărbatului de a se mulţumi cu o singură femeie.
Izolare. Maşina mea de spălat nu mai acceptă decât pijamale. Am băgat o pereche de blugi şi mi-a apărut pe ecran: „Stai acasă!”.
Închideri. S-au închis şcolile, aeroportul, restaurantele, barurile, terasele, frizeriile, teatrele, cinematografele şi n-a „murit” nimeni. Dar dacă se închide internetul, vă daţi seama ce-o să fie?!
Mulţumiri. Primăria Suceava a transmis mulţumiri oficiale Chinei că a rezolvat traficul din oraş.
Nădejde. Cât poate să mai ţină şi virusul ăsta!? Că doar e… chinezărie!
Nesimţire. Cum e când toţi din spital au coronavirus şi tu vii ca nesimţitul că ţi-ai spart capul?!
Pericol. Cineva a mâncat un măr şi aşa ne-am născut. Cineva a mâncat un liliac şi aşa am murit. Vedeţi că mâncatul e problema…, nu băutul!
Preferinţe. Acum, în plină pandemie, ce preferi în autobuz, pe scaunul de lângă tine: o italiancă frumoasă care-ţi zâmbeşte cu o dantură strălucitoare, o chinezoaică frumoasă care oricum zâmbeşte tot timpul sau o arăboaică cu un rucsac din care ies nişte fire, care zâmbeşte cu o privire pierdută?
Rasism. Constatare de carantină: Maşinile de spălat sunt rasiste. Am citit azi instrucţiunile: „Spălaţi albele şi coloratele separat…”.
Selfie. La un magazin de electronice: „Aş dori să returnez acest aparat foto; toate selfieurile ies în ceaţă!”… spune, foarte indignată, o stafie.
Sintagme. Cele mai frecvente sintagme scrise azi în lume: „I love you” şi „Made în China”. Şi niciuna din ele nu oferă – culmea! – vreo garanţie… Dimpotrivă!
SMS. „Curte” prin telefon se făcea şi pe vremea mea, dar chestia asta cu SMS-urile… Ce poţi să transmiţi real-mente? Situaţia asta e şi o expresie a lenei de care suferă majoritatea tinerilor. Probabil că ei nici nu pricep că să vezi scrisul adevărat al celeilalte persoane e cu to-tul altceva. (Neagu Djuvara).
Upsss! Ai fost băgat în carantină 14 zile împreună cu celelalte 33 de persoane găsite în bordel? Explică-i asta soţiei!
Virus. Ştiaţi că virusul ăsta nenorocit intră noaptea prin dulapuri şi strâmtează hainele? Eu am păţit-o!
Comentarii