În judeţ sunt active 966 de cazuri de Covid-19, în 101 localităţi

 > În municipiul Suceava rata de infectare este sub 2 la mie > Rate de peste 3 cazuri la mie se înregistrează în comunele Bălăceana, Ilişeşti, Panaci şi Poiana Stampei

În judeţul Suceava erau, duminică, 966 de cazuri de infecţie Covid-19 în evoluţie în 101 localităţi.

Tot ieri se aflau în carantină 893 persoane, dintre care 18 intrate în anterioarele 24 de ore. În izolare la domiciliu se aflau 594 de persoane, dintre care 22 intrate în anterioarele 24 de ore.

Conform distribuţiei cazurilor de Covid-19 pe unităţi administrativ-teritoriale, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale 13 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 18 – câte un caz, 38 – sub cinci, 27 – sub zece, iar 18 – peste zece cazuri în evoluţie.

Până ieri, în judeţ au fost testate 101.763 de persoane, iar în anterioarele 24 de ore au fost testate 283 de persoane, dintre care pentru 81 s-a confirmat infectarea cu noul coronavirus , numărul testelor pozitive urcând până la 28,6 % din total.

De menţionat este că municipiul Suceava continuă să rămână în scenariul galben, cu o rată de infectare de 1,92 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua de sâmbătă. În judeţ sunt patru comune cu rată de infectare peste pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, respectiv Bălăceana, Ilişeşti, Panaci şi Poiana Stampei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: