Handbal masculin, junior

CSU din Suceava are doi jucători convocaţi la lotul naţional de juniori al României

CSU din Suceava este un club care s-a aşezat din start pe o bază serioasă, reuşind ca pe lângă echipa de handbal din Liga Zimbrilor să aibă şi un puternic centru de copii şi juniori. Din păcate, pandemia de Covid-19 a afectat puternic formaţiile de juniori ale clubului universitar, ele întrerupându-şi forţat activitatea, deşi erau pe primul loc al clasamentelor la juniori I şi II, având mari şanse la o medalie. În pofida acestui fapt, cei mai buni tineri handbalişti suceveni au fost convocaţi la loturile naţionale ale României.

După ce în urmă cu trei săptămâni nu mai puţin de şase tineri handbalişti antrenaţi de Vasile Boca au participat la o acţiune a lotului de cadeţi al României, de această dată alţi doi jucători de perspectivă de la CSU Suceava au fost convocaţi la lotul naţional de juniori, este vorba de pivoţii Cristian Bejenariu şi Alexandru Focşăneanu.

„Este vorba de un stagiu de pregătire centralizată care se desfăşoară la Izvorani şi se întinde pe o durată de 12 zile. Jucătorii noştri sunt bine pregătiţi, beneficiază de un fizic impresionant pentru vârsta lor şi ştiu că abia aşteaptă să joace după o perioadă de pauză extrem de lungă”, a declarat antrenorul Vasile Boca.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: