Aradul a fost, la finele săptămânii trecute, gazda Campionatului Naţional de box pentru cadeţi. Clubul Sportiv Municipal Suceava a fost reprezentat în competiţie de doi pugilişti, Cosmin Bocancia, în vârstă de 13 ani, care a luptat la categoria 90 de kilograme, şi Mario Stoica, 14 ani, aflat pe tabloul de concurs al categoriei 72 de kilograme. Sportivii pregătiţi la clubul sucevean de antrenorul de Andu Vornicu au avut o comportare remarcabilă, reuşind să urce pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere.
„Am avut mare încredere în aceşti doi sportivi şi ei nu mi-au înşelat aşteptările. Sunt absolut convins că dacă vor continua să muncească la fel ca până acum, vor ajunge la marea performanţă. Încerc să acord atenţie tuturor sportivilor care vin la antrenamente şi să le împărtăşesc din experienţa şi cunoştinţele mele. Vreau să mulţumesc în mod deosebit pentru sprijin oamenilor de afaceri Bogdan Straton şi Ciprian Nuţu. Mi-ar place să le pot oferi copiilor un cadou de Moş Crăciun din partea Primăriei, în condiţiile în care secţia de box a fost prinsă cu o finanţare de 30.000 de lei pentru anul 2020, iar până în prezent n-am primit niciun ban”, a declarat antrenorul Andu Vornicu.





























Comentarii